Aerul condiționat nu a fost conceput pentru confort, ci pentru industrie, în special pentru a controla temperatura și umiditatea, într-o fabrică de imprimare color din Brooklyn. Procesul necesita introducerea hârtiei în presă de mai multe ori, pentru fiecare dintre culorile componente, iar cea mai mică aliniere greșită, cauzată de schimbările de umiditate, producea prefabricate defecte care trebuiau aruncate.
În 1902, operatorii fabricii au cerut ajutorul lui Willis Haviland Carrier (1876–1950), iar el a implementat bobine care furnizează 211 kilowați pentru răcire, astfel încât era menținută o temperatură de 27°C și o umiditate relativă de 55%. Jumătate din răcire a fost furnizată de apa rece, iar cealaltă jumătate bazându-se pe frigorifică mecanică. Principiul utilizat este răcirea evaporativă, ce a fost elaborată în secolul al XVIII-lea de mai mulți oameni de știință, un aport special având Benjamin Franklin. Sistemul nu a fost un succes complet, dar Carrier și-a continuat activitatea, publicând în cele din urmă, primul grafic referitor la temperatură, umiditate și modul în care oamenii percepeau aceste calități, ca parte a unei discipline inginerești, acum cunoscute sub numele de psihometrie. În 1906, a obținut primul său brevet (brevetul american 808.897) pentru „Aparatul de tratarea aerului”, iar în 1911 a prezentat lucrarea sa, „Rational Psychrometric Formulas”, o bază de durată pentru proiectarea sistemelor eficiente de climatizare.
La început, aerul condiționat a fost utilizat mai ales în industria textilă, cinematografie și cea alimentară. În 1932 a apărut o serie limitată de prime ferestre individuale, un fel de aer condiționat, pe care Philco-York l-a adus pe piață în 1938, deși aceste tipuri de instalații A/C au fost interzise temporar, în timpul războiului.
Au durat aproape alte trei decenii, înainte ca jumătate dintre gospodăriile din Statele Unite să aibă aparate de aer condiționat. Până în 1990, această rată a ajuns la 70%, iar acum depășește 90%.
Companiile producătoare de energie electrică au observat faptul că producția de vârf s-a schimbat de la anotimpul rece la cel cald, vara consumându-se mai multă energie. Astăzi, generația Statelor Unite folosește energie în instalațiile la scară mare, semnificativ mai mare, în luna iulie față de luna ianuarie.
Până în anul 2019, au funcționat peste 1,6 miliarde de unități de aer condiționat în întreaga lume, mai mult de jumătate dintre ele provenind din China și Statele Unite. În anul 2018, Agenția Internațională pentru Energie a prezis o „criză la rece”, condusă de o combinație de trei factori cheie. Primul este reprezentat de veniturile ce vor continua să crească în economiile emergente, unde una dintre primele opțiuni de cheltuit devine un aparat de aer condiționat. Mai mult, încălzirea globală va crește treptat, iar la final, populația lumii va crește cu peste 90% în zonele calde cum ar fi Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud.
Mai puțin de 10% dintre cei aproape 3 miliarde de oameni, care trăiesc în cele mai calde locuri au acum aer condiționat în casele lor, comparativ cu 90% în Statele Unite și Japonia. Dacă aerul condiționat ar fi oferit celor peste 200 de milioane de locuitori din Uttar Pradesh, un singur stat din India, a cărui temperatură medie de vară este mult mai mare decât cea din Florida, aceasta ar necesita cel puțin de două ori mai multă energie electrică, decât cererea de răcire din Statele Unite, având o populație de 330 de milioane de oameni. Deoarece cărbunele este principalul material pentru furnizarea de energie electrică în India, China și Indonezia, răspândirea aerului condiționat va crește considerabil emisiile de dioxid de carbon din Asia.
Tot ce putem face pentru a împiedica apariția acestor pericole este să moderăm ritmul de creștere printr-o planificare urbană mai bună, proiectarea inteligentă a clădirilor și aplicarea standardelor stricte de eficiență pentru noile unități de aer condiționat.
