TehnoȘtiri

AL DOILEA VAL DE CORONAVIRUS DIN SUA

Loc gratuit de testare a coronavirusului, în Tucson, Arizona Christopher Brown / ZUMA Wire / Shu

În ultimele două săptămâni, în multe dintre statele americane, s-a observat o creștere a cazurilor de coronavirus. Pe măsură ce ordinele de izolare la domiciliu, statele precum Arizona, Carolina de Nord, Oregon și Florida se confruntă cu o creștere a cazurilor confirmate de COVID-19. Cercetătorii susțin faptul că această creștere este cauzată de renunțarea la anumite restricții, precum izolarea la domiciliu.

Pe data de 10 iunie 2020, în SUA, s-au raportat peste două milioane de cazuri confirmate, cu virusul SARS-CoV-2, reprezentând o creștere de 141.000 de cazuri noi față de săptămâna precedentă. În urmă cu două luni, SUA au înregistrat o creștere săptămânală de peste 210.000 de cazuri confirmate, în mare parte în cazul zonelor aglomerate, precum New York și Seattle.

Însă, ratele de apariție a cazurilor noi, în fiecare dintre aceste orașe, împreună cu procentajul de teste pozitive, au scăzut. Zonele care nu au fost la fel de puternic afectate de primul val de coronavirus, sunt cele care au determinat creșterea recentă, precum Arkansas, Georgia și California. Alte state au raportat o reapariție a numărului cazurilor de COVID-19, care au fost reduse după punerea în aplicare a măsurilor de distanțare socială.

În Florida, ordinele de izolare la domiciliu au intrat în vigoare pe data de 3 aprilie 2020. În acea săptămână au fost raportate 6.820 de cazuri confirmate cu COVID-19. Începând cu data de 4 mai, Florida a renunțat la izolarea la domiciliu, iar între 4 și 11 iunie au fost raportate 8.886 de cazuri noi. Pentru a ameliora creșterea cazurilor de coronavirus, în unele zone din Oregon, Utah și Tennessee, a fost întârziată decizia de ridicare a ordinelor de izolare la domiciliu.

În unele state, nu a existat încă un punct culminant a cazurilor de COVID-19. Conform datelor colectate de „COVID Tracking Project”, începând cu data de 12 iunie, în Arizona, 13,3% dintre testele pentru coronavirus au fost pozitive, ceea ce reprezintă un procentaj de aproape 3 ori mai mare decât media națională.

„Observăm o creștere a cazurilor noi de coronavirus, care coincide cu procesul de ameliorare a restricțiilor”, a declarat Rebecca Fischer, din cadrul Școlii de Sănătate Publică din Texas A&M. Rebecca Fischer susține faptul că este dificil să se stabilească cauza exactă a creșterii numărului de cazuri noi, mai ales că la sfârșitul lunii mai, SUA au sărbătorit Ziua Memorială, o sărbătoare asociată, de obicei, cu adunările sociale.

Ordinul de izolare la domiciliu din Texas a expirat în data de 30 aprilie. Fischer susține faptul că în urma ridicării restricțiilor, mai multe persoane revin la tipurile de contact apropiate, care răspândesc virusul. Interacțiunile sociale ar fi putut să sporească răspândirea virusului în comunitate, dar și să contribuie la stabilirea vârfurilor de cazuri de coronavirus.

Totuși, ridicarea restricțiilor este doar unul dintre mai mulți factori care au ca efect creșterea numărului de cazuri de coronavirus. Lipsa infrastructurii sociale și de sănătate, întârzierea rezultatelor testelor și confuzia în ceea ce privește raportarea cazurilor și comportamentul individual de asumare a riscurilor, au condus, de asemenea, la răspândirea virusului.

Bradley Dreifuss, medic de urgență și specialist în sănătate publică, în cadrul Universității din Arizona, susține faptul că eforturile de prevenire și tratare a infecțiilor cu coronavirus au fost afectate de sistemul de îngrijire medical.

De exemplu, Națiunea Navajo, cu o zonă localizată în Arizona, este considerată un punct de reper al actualului val de coronavirus. Serviciul său de sănătate alocă pentru îngrijirea sănătății 3.943 USD/persoană. În anul 2019, cetățenii SUA, au cheltuit în medie 5.000 de dolari pentru îngrijirea sănătății, iar amerindienii au un sistem de sănătate mai costisitor.

Controalele suplimentare pentru testarea eficientă și urmărirea contactelor cu virusul denotă faptul că oficialii, care încearcă să controleze virusul, pot fi doar reactivi și nu proactivi.

Atât Fischer, cât și Dreifuss susțin că oamenii din regiunea lor apreciază independența și dar nu și restricțiile care vin cu distanțarea socială.

„Cu toate acestea, este încă posibil să aplanăm din nou curba. Calul a părăsit cu siguranță hambarul, dar nu știu dacă a ieșit din fermă. Determinarea acestei creșteri a numărului de cazuri de coronavirus va necesita un efort concentrat din partea persoanelor fizice și a factorilor de decizie. SUA vor trebui să pună în aplicare, pe scară largă, metode de urmărire și testare a contactelor, la intervale regulate, pentru locurile de muncă și comunității întregi, precum și să ofere un sistem de asistență a lucrătorilor din domeniul medical, din prima linie”, a declarat Dreifuss.