TehnoȘtiri

IBUPROFEN – TESTAT CA TRATAMENT PENTRU CORONAVIRUS

Un nou studiu a fost lansat pentru a evalua dacă ibuprofenul poate fi soluția pentru prevenirea problemelor respiratorii severe la pacienții infectați cu noul coronavirus.

Experții evaluează dacă o formulă specială a medicamentului ar putea ajuta la reducerea efectelor secundare grave observate la pacienții infectați cu virusul.

Cercetătorii speră că formula specială a medicamentului antiinflamator ieftin, care se administrează în rândul pacienților din spital, va reduce bolile respiratorii severe.

Acest lucru ar putea duce la perioade mai scurte de internare în spital și la mai puțini pacienți care au nevoie de ajutor în unitățile de terapie intensivă (UCI).

Mitul Mehta, profesor de neuroimagistică și psihofarmacologie și director al Centrului de Terapie din cadrul Colegiului King’s din Londra a declarat unei agenții de știri: „Este un experiment efectuat pe pacienții care prezintă boala COVID-19, cu scopul a vedea dacă un medicament antiinflamator, printr-o formulă specială de ibuprofen, va reduce problemele respiratorii pe care le au”.

El a subliniat că studiul a fost destinat pacienților spitalizați, nu celor care au o formă ușoară de COVID-19 sau sunt doar suspecți.

Participanții vor fi aleși dintre cei care sunt spitalizați, dar nu cei care prezintă o formă mai gravă ce necesită terapie intensivă.


O ilustrare a coronavirusului, creat la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) © Colecția Smith / Gado / Getty Images

„Dacă putem reduce simptomele în acea etapă, avem o serie de beneficii: am putea reduce timpul pe care cineva îl petrece în spital. Asta înseamnă că pacientul s-ar putea recupera mai repede, acesta fiind, evident, un rezultat fantastic. Am putea să reducem și gradul de stres asupra sistemului respirator, astfel încât să nu mai fie nevoie să apelăm la UCI. Și acesta este și un rezultat foarte bun.”

„Teoretic, acest tratament, administrat în acest moment, ar trebui să fie benefic. Dar, desigur, aceasta se bazează pe teste efectuate pe animale. Se bazează pe rapoartele de caz, așadar trebuie să efectuăm și teste clinice pentru a arăta că descoperirile se potrivesc, de fapt, cu ceea ce ne așteptăm să se întâmple.”

Profesorul Mehta a declarat că studiile efectuate pe animale, asupra sindromului de stres respiratoriu acut, un simptom al bolii COVID-19, arată că aproximativ 80% dintre animalele cu această afecțiune mor.

Dar, atunci când s-a administrat această formulă specială de ibuprofen, rata de supraviețuire a crescut cu 80%.

„Acest lucru este foarte promițător”, a spus el. „Dar, desigur, este un studiu pe animale, așa că vrem să transpunem rezultatul, cu adevărat convingător, la oameni.”


Cercetătorii evaluează dacă o formă specifică de ibuprofen va reduce problemele respiratorii la pacienții cu COVID-19 © Peter Byrne / PA

„Experimentul Liberat” este un efort comun între experți de la Guy’s and St Thomas NHS Foundation Trust, al Colegiului King’s din Londra și organizația farmaceutică SEEK Group.

Jumătate dintre pacienții înscriși în studiu vor primi îngrijiri standard și cealaltă jumătate vor primi îngrijiri standard, plus formula specială de ibuprofen.

Prin modificarea formulei medicamentului se dorește reducerea potențialelor efecte secundare gastrice provocate de ibuprofen.

Profesorul Matthew Hotopf, directorul Centrului de Cercetări Biomedicale NIHR Maudsley a declarat: „Această abordare terapeutică, extrem de inovatoare, încearcă să avanseze rapid un nou potențial tratament și, desigur, important. Dacă va avea succes, valoarea globală a sănătății publice, ce vine ca rezultat al studiului, ar fi imensă, având în vedere costul scăzut și disponibilitatea acestui medicament”.

Încă din pandemie, au existat controverse cu privire la consumul de medicamente, după ce un ministru francez al sănătății a sfătuit să se utilizeze ibuprofen.

Oamenii de știință din Marea Britanie lucrează la un articol pentru a evalua legăturile dintre medicament și COVID-19.

Grupul de lucru al Comisiei pentru medicamente a concluzionat: „În prezent, nu există dovezi suficiente pentru a stabili o legătură între utilizarea ibuprofenului și susceptibilitatea de a contracta COVID-19 sau agravarea simptomelor sale”.