TehnoȘtiri

MEDICAMENT UTILIZAT ÎMPOTRIVA VENINULUI DE ȘARPE

Vipera Echis, din Sochurek, reprezintă unul dintre șerpii veninoși a căror mușcătură, aparent mortală, pare a fi neutralizată cu ajutorul unui medicament dezvoltat pentru a trata intoxicațiile cu metale grele, sugerează un studiu efectuat pe șoareci. (c) WOLFGANG WÜSTER

În cazul șoarecilor,după ce le-a fost injectată o doză letală de venin de viperă, un medicament oral a încetinit moartea acestora, iar în cazul altora chiar a prevenit-o.

Medicii au căutat de multă vreme un remediu împotriva mușcăturii de șarpe, un medicament care să poate acționa în locul afectat, prelungind viața persoanelor. În momentul de față, acest lucru poate deveni realitate, recent derulându-se o serie de experimente asupra unui medicament, deja existent pe piață, care tratează intoxicațiile cu metale grele.

Administrat pe cale orală, medicamentul a salvat sau a prelungit viața șoarecilor injectați cu doze letale de venin de viperă.Acest lucru a fost raportat de către cercetători, în data de 6 mai, în cadrul jurnalului Science Translational Medicine.

Mușcăturile de șarpe ucid zeci de mii de oameni în fiecare an, lăsând mult mai mulți cu membrele deteriorate, lucru datorat, în mare parte, dificultăților de a obține un tratament rapid și eficient. Aceste mușcături apar, de cele mai multe ori, în locații îndepărtate, astfel încât multe victime ale mușcăturii de șarpe,sunt nevoite să călătorească ore, în unele cazuri chiar și zile, înainte de a ajunge la o unitate medicală echipată, pentru a-i administra antiveninul pe cale intravenoasă.

Nicholas Casewell, cercetător în domeniul biomedical, în cadrul Școlii de Medicină Tropicală din Liverpool, Anglia, împreuna cu colegii săi, și-a propus să găsească ceva portabil și ușor de administrat, care ar putea contracara unele dintre cele mai răspândite și periculoase toxine, respectiv veninul de șarpe. Adesea, în cazul veninurilor otrăvitoare, cum este cazul veninului provenit de la vipere, aceste toxine provoacă o serie de probleme, localizate în preajma mușcăturii, inclusiv hemoragii interne masive și leziuni tisulare.

Cu toate acestea, toxinele au și un punct vulnerabil. „Se bazează pe ioni de zinc pentru a funcționa”, declară Casewell.

Medicamentele folosite pentru tratarea intoxicațiilor cu metale grele, leagă ionii metalici liberi, fapt pentru care cercetătorii s-au întrebat dacă aceste medicamente ar putea pune în mișcare toxinele de zinc. S-a observat faptul că, unul în special, respectiv un compus numit unitiol, a făcut exact acest lucru.

Cercetătorii nu le-au administrat șoarecilor pastile reale, capsulele fiind mult prea mari, ceea ce făcea imposibilă înghițirea acestora. Astfel, administrarea orală, sub formă lichidă, a medicamentului, la un interval de 15 minute după injecția cu venin, a întârziat moartea șoarecilor, în comparație cu șoarecii care nu au primit medicamentul. Acest lucru a reușit chiar și să prevină moartea unora dintre aceștia. Spre exemplu, dintre cei cinci șoareci injectați cu venin de viperă, provenit din Africa de Vest, cărora le-a fost administrat medicamentul, doi au supraviețuit și trei au decedat între 12 și 21 de ore. Pe de altă parte, în cazul celor cărora nu le-a fost administrat medicamentul, aceștia au murit în decurs de patru ore.

Cercetătorii au descoperit că unitiolul administrat oral a funcționat rapid, precum și un tratament cu antivenom întârziat – acționând chiar mai bine atunci când este asociat cu acesta. Unitiolul a prevenit, de asemenea, deteriorarea țesuturilor locale la locul injecției de venin, sugerând că medicamentul ar putea ajuta la prevenirea dizabilităților, pe lângă salvarea vieții.

Cercetătorii s-au întrebat dacă aceste medicamente, care leagă ionii de metal, ar fi putut trata mușcăturile de vipera încă din anii ’80, se întreabă Leslie Boyer, cercetător clinic care studiază tratamentul împotriva intoxicării cu venin,în cadrul Universității din Tuscon, Arizona. „Acesta este un medicament vechi, iar acum, în cele din urmă, a fost supus testelor.”, declară aceasta. Leslie mai subliniază faptul că rezultatele obținute în cazul șoarecilordiferă față de testele efectuate pe oameni.

„Dacă funcționează la oameni, tratamentul are posibilitatea de a le acorda acestora câteva ore bune, înainte de apariția simptomelor cu adevărat grave”, susține Casewell.

Echipa intenționează să desfășoare un studiu, însudul deșertului Sahara, Africa, una dintre zonele în care mușcăturile de viperă au urmări grave, înainte de a începe administrarea medicamentului victimelor reale, mușcate de șarpe. Studiile anterioare ale medicamentului, înaintede utilizarea lor ca tratament pentru intoxicația cu metale grele, au fost efectuate exclusiv pe bărbații din Europa, de culoare albă, astfel încât testele pentru siguranță devin necesare, în vederea dezvăluirii efectelor secundare neprevăzute ale populației netestate, declară Casewell.

Chiar dacă totul merge conform planului, Casewell observă faptul că „acesta nu este un remediu care să funcționeze pentru toată lumea”. Tratamentul nu are aceleași efecte pentru situația în care mușcătura provine de la șerpi precum cobra, ale cărei toxine vizează predominant nervii, nu sângele. În cele din urmă, el intenționează să asocieze pastila cu alte medicamente care inhibă mai multe toxine majore conținute în veninul de șarpe, creând o pastilă universală pentru combaterea acestei intoxicații.

Pentru acest tip de măsuri de prim ajutor este „rezonabil să așteptăm…probabil o să apară în următorii câțiva ani”, susține Boyer. Următoarea provocare ar consta în distribuirea acestor medicamente la persoanele care au într-adevăr nevoie, care trăiesc adesea în zone rurale și sărace, mai declară ea. „Nu va fi de niciun ajutor să știți că există o astfel de pastilă, care poate să reducă la minimum daunele provocate de mușcătura de șarpe, atât timp cât nu aveți acces la aceasta.”