TehnoȘtiri

TESTAREA DRONELOR PENTRU DISTANȚAREA SOCIALĂ

O drone cu difuzor avertizează oamenii să respecte regulile de distanțare socială, în Portugalia (c)Pedro Fiuza / NurPhoto

Pe măsură ce țările din întreaga lume își redeschid treptat granițele, în contextul pandemiei de COVID-19, autoritățile guvernamentale folosesc drone de supraveghere, în încercarea de a aplica normele de distanțare socială.

În India, poliția folosește drone echipate cu inteligență artificială, dezvoltate de start-up-ul Skylark, din S.U.A., pentru a monitoriza distanța fizică dintre persoane.

„Dronele sunt utilizate în șase orașe din nordul statului Punjab, fiind , de asemenea, testate și în sudul orașului Bangalore”, a declarat Amarjot Singh, CEO-ul Skylark.

Fiecare dronă este echipată cu o cameră foto, iar prin intermediul inteligenței artificiale poate detecta oamenii situați la o distanță cuprinsă între 150 de metri și 1 kilometru. Dacă drona identifică un grup mare de oameni, poate trimite o alertă echipajului de poliție din cea mai apropiată locație.

De asemenea, sistemul poate calcula distanța fizică dintre două sau mai multe persoane și poate anunța poliția dacă oamenii se apropie prea mult unul de celălalt. Ulterior, poliția se poate deplasa la locația respectivă pentru a emite amenzi oamenilor care încalcă regulile.

„Inițial, echipajele de poliție nu puteau identifica toate locațiile în care erau grupuri mari de oameni, așadar, acum sunt capabili să analizeze și zone mai mari”, a spus Singh.

Granițele Indiei au fost închise pe 25 martie 2020, iar restricțiile de izolare vor rămâne în vigoare, în majoritatea regiunilor țării, cel puțin până la data de 17 mai. Rezidenții, din cele mai afectate zone, nu au voie să iasă în afara locuinței, fără un motiv întemeiat.

În S.U.A., autoritățile din mai multe state au folosit drone, echipate cu camere și difuzoare, pentru a transmite mesaje care îndeamnă populația la distanțare socială.

Unele companii au propus ideea de a utiliza drone, echipate cu imagistică termică, pentru a identifica persoanele cu febră, care ar putea fi infectate cu COVID-19. Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății sugerează faptul că „doar identificarea persoanelor cu temperatura ridicată, nu este o metodă foarte eficientă pentru detectarea virusului SARS-CoV-2”.

În Marea Britanie, în martie 2020, poliția din Derbyshire a fost criticată pentru publicarea pe rețelele de socializare a unor filmări realizate de drone, în care au ofensat persoanele care făceau exerciții fizice în Districtul Peak, chiar dacă respectau distanțarea socială.

În februarie 2020, când focarul de COVID-19 s-a extins, autoritățile chineze au folosit drone la punctele de control ale autostrăzilor.

„Departamentele de poliție din întreaga lume au căutat o scuză bună pentru a începe să achiziționeze și să folosească drone, în mod regulat”, a declarat Matthew Guariglia, din cadrul Electronic Frontier Foundation, fiind reprezentantul unui grup de libertăți civile, cu sediul în San Francisco.

„Cu toate că publicul larg nu este deranjat de utilizarea dronelor în scopul menținerii sănătății publice, suntem îngrijorați de faptul că utilizarea lor poate continua mult timp după pandemia de COVID-19. Această situație oferă o oportunitate pentru viitoarele supravegheri ale poliției, asupra protestelor sau altor adunări publice mari, în special dacă dronele sunt echipate cu sisteme de recunoaștere facială”, a declarat Guariglia.

„Dronele, care pot recunoaște și urmări indivizi, ridică probleme grave de confidențialitate. Dronele, produse de compania Skylark, sunt capabile să detecteze doar corpurile umane și nu pot identifica detalii faciale complexe. Fiecare tehnologie trebuie utilizată într-un mod responsabil”, a spus Singh.

„Deoarece multe dintre aceste tehnologii de supraveghere sunt dezvoltate de companii private, este dificil să știm dacă dronele utilizate de autoritățile guvernamentale, pentru monitorizarea COVID-19, includ recunoașterea facială”, a adăugat Guariglia.