Pentru noua hartă a Lunii, cartografii au îmbinat informațiile provenite de la hărțile din perioada programului spațial Apollo și pe cele provenite din observațiile lunare moderne. Fiecare zonă colorată reprezintă o formațiune de roci sau sedimente, care include cratere, bazine și câmpuri vechi de lavă.
De exemplu, „nuanțele de culori mai închise reprezintă terenurile înalte, iar cele roșii și purpurii tind să fie asimilate cu materiale vulcanice”, a declarat geologul James Skinner, care supraveghează producția de hărți standardizate pentru corpurile sistemului solar, din cadrul Institutului Geologic al Statelor Unite din Flagstaff, Arizona.
Harta Geologică Unificată a Lunii, lansată pe 20 aprilie 2020 de către USGS, combină informațiile provenite din șase hărți lunare regionale, create în perioada misiunii Apollo, precum și observațiile recente ale navelor spațiale.
Datele moderne includ imagini ale polilor nordici și sudici ai Lunii, realizate de sonda spațială Lunar Reconnaissance Orbiter a NASA, dar și observații, din jurul ecuatorului, oferite de sonda SELENE, a Agenției Japoneze de Explorare Aerospațială.
Acest proiect de cartografiere lunară a fost mai complicat decât simpla îmbinare a hărților din programul spațial Apollo, cu datele moderne, în vederea obținerii detaliilor foarte precise, deoarece extremitățile hărților regionale nu s-au potrivit. Multe caracteristici ale suprafeței limitelor dintre hărțile vecine au fost etichetate cu nume, descrieri și vârste incorecte.
Aceste discrepanțe au apărut deoarece hărțile din programul spațial Apollo au fost create de grupuri de cercetare separate. Două echipe diferite de cercetare care observau aceleași părți ale lunii, au interpretat diferit datele obținute. De exemplu, un grup ar fi putut observa o suprafață cu aspect zgâriat, catalogând-o drept eroare, în timp ce o altă echipă ar fi putut să interpreteze zona respectivă ca reprezentând urmele unui fragment evacuat, în urma formării unui crater.
Skinner și colegii săi au reconciliat aceste discrepanțe, analizând informațiile din toate cele șase hărți regionale ale Lunii, împreună cu noile observații ale sondei spațiale, pentru a identifica, în mod adecvat, caracteristicile suprafeței. Această metodă a permis echipei să realizeze o hartă geologică detaliată a întregii luni.
Observațiile detaliate, provenite de la sondele lunare, au fost foarte utile, pentru a clarifica incertitudinile cu privire la modul în care diferite cratere s-au suprapus între ele, ceea ce a condus la aflarea unui rezultat în ceea ce privește vârsta relativă a craterelor.
De asemenea, noua hartă ar putea fi utilă pentru viitoarele misiuni pe Lună, dezvăluind regiuni care ar putea fi bogate în resurse necesare sau zone care au nevoie de o cartografiere mai detaliată, pentru a ateriza cu o navă spațială în condiții de siguranță.