TehnoȘtiri

VINEREA MARE

Milioane de creștini ortodocși sărbătoresc vinerea dinaintea Paștelui, cunoscută sub numele de „Vinerea Mare”, pentru a-și aminti evenimentele care au condus la răstignirea lui Iisus Hristos. Data în care creștinii sărbătoresc Sfintele Paști diferă, de obicei, de data în care bisericile occidentale sărbătoresc această zi, deoarece majoritatea bisericilor ortodoxe urmează calendarul iulian, acesta fiind o versiune mai veche a calendarului gregorian, folosit în mod obișnuit astăzi.

Ce fac oamenii în această zi?

În Vinerea Mare, în majoritatea bisericilor ortodoxe au loc slujbe religioase, numite liturghii, în care preotul împărtășește creștinilor din Evanghelie, evenimentele care au condus la răstignirea lui Isus Hristos. În Statele Unite, unele biserici ortodoxe organizează liturghii de seară pe tot parcursul Săptămânii Sfinte, având unele liturghii speciale după-amiază, pentru copii, în Vinerea Mare. În cadrul acestor biserici se pot desfășura activități precum, grupuri de discuții, o adunare a familiei, dar și pregătirea ouălor roșii, care urmează să fie împărțite în duminica de Paște. Majoritatea creștinilor cinstesc Vinerea Mare cu post, rugăciune și fapte bune.

Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din America, în Vinerea Mare, sărbătorește Patimile lui Hristos conform Noului Testament al Bibliei. Această liturghie este lungă, deoarece include, de asemenea, participarea la rugăciuni, imnuri, precum și succesiunea istorică a evenimentelor, așa cum este prezentată în Evanghelie.

În Grecia, Vinerea Mare este o zi de doliu, astfel că mulți dintre credincioși evită treburile gospodărești. „Procession of the Epitáphios of Christ” sau Slujba Plângerii este o ceremonie de plângere a morții Mântuitorului răstignit pe cruce, în care Epitaful ce ilustrează punerea în mormânt a acestuia este simbolic decorat și purtat pe umerii credincioșilor, într-o procesiune. Familiile merg la biserică pentru a împodobi cu flori Epitaful.

În toată lumea

Vinerea Mare este oficial recunoscută în țări precum Cipru, Grecia, Liban și Republica Macedonia. Așadar, în aceste țări unele ambasade sunt închise în această zi, însă cei care doresc să călătorească, dar și expatriații vor trebui să se consulte cu propria ambasadă. De asemenea, multe birouri publice, școli și bănci sunt închise.

Sărbătorile pascale nu sunt recunoscute oficial în țări precum Australia, Canada, Regatul Unit și Statele Unite, neexistând, astfel, zile naționale libere. Cu toate acestea, Sărbătorile pascale reprezintă prilejul în care creștinii se adună și sărbătoresc această frumoasă perioadă.

Istoria Paștelui

În prima Biserică, Vinerea Mare a fost numită „Paștele Crucii”, deoarece a marcat începutul acelui Paște. Această perioadă este cunoscută și respectată, atât de bisericile ortodoxe, cât și de cele occidentale, chiar dacă data în care are loc Paștele este diferită.

Consiliul de la Niceea a stabilit data zilei de Paște, pentru bisericile din întreaga lume în data de 325 înainte de Hristos, însă nu toate bisericile creștine au respectat această zi de Paște, conform calendarului gregorian, după ce a fost introdus pentru prima dată în anul 1582. Multe biserici ortodoxe încă respectă Paștele conform calendarului iulian. Prin urmare, Paștele Ortodox are loc mai târziu decât Paștele Catolic, care se încadrează în jurul echinocțiului din martie.

În cercurile ortodoxe, există tensiuni între noii calendariști, cei care folosesc calendarul iulian revizuit pentru calcularea sărbătorilor anului ecleziastic, și calendariștii vechi, cei care continuă să folosească calendarul tradițional iulian. Au existat o serie de reforme propuse pentru data Paștelui.

În 1997, Consiliul Mondial al Bisericilor a propus o reformă pentru a rezolva diferența de dată a Paștelui, între bisericile care respectă calendarul gregorian și cele care respectă calendarul iulian.

Până în prezent, această reformă nu a fost implementată.

Simboluri

Vinerea Mare comemorează momentele care au dus la răstignirea lui Isus Hristos, așa cum este relatat în Noul Testament al Bibliei. Cele mai frecvente simboluri specifice Vinerii Mari sunt crucea și crucifixul, iar tradițiile includ venerarea crucii și predicarea sau cântarea Patimii lui Hristos. În Grecia, multe steaguri ale caselor și clădirilor guvernamentale sunt coborâte la jumătatea catargului pentru a marca această zi. În biserici, icoana lui Hristos este îndepărtată de pe cruce și este apoi învelită într-o pânză și așezată într-un sicriu mare, acoperit cu flori, simbolizând mormântul lui Hristos. Epitaful este, ulterior, purtat pe umerii credincioșilor prin oraș sau sat.