Cercetătorii susțin faptul că prin contactul dintre oameni și animalele sălbatice crește riscul de răspândire a virusului. Pe de altă parte, activitatea umană, responsabilă de scăderea populației faunei sălbatice, a permis răspândirea virusurilor zoonotice.
- Astfel, contactul animalelor sălbatice cu oamenii, prin vânătoare, comerț, distrugerea habitatului și urbanizare, crește riscul de infectare cu virusuri.
- Rozătoarele, liliecii și primatele au fost recunoscute ca purtători la aproximativ 75,8% din virusurile zoonotice.
- Printre primele 10 specii de mamifere care au transmis cel mai mare număr de viruși în rândul oamenilor se enumeră câinii, pisicile, caii, porcii, precum și vitele.
În timp ce coronavirusul continuă să domine titlurile știrilor, întrebarea care face referire la bolile infecțțioase, care pot fi asociate schimbărilor de mediu, se menține. Cercetătorii susțin că exploatarea animalelor sălbatice de către oameni prin vânătoare, comerț, distrugerea habitatului și urbanizare, facilitează contactul dintre cele două părți și crește riscul de răspândire a virusurilor.
Conform unui nou studiu, multe dintre aceste activități determină, de asemenea, scăderea populației faunei sălbatice și crește riscul de dispariție al multor specii.
Un studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B, oferă noi dovezi privind evaluarea riscului de răspândire la diverse specii de animale. Totodată, acesta evidențiază modul în care procesele care stau la baza scăderii populațiilor de animale sălbatice permit, de asemenea, și transmiterea virusurilor de la animale la oameni.
Studiul concluzionează faptul că exploatarea habitatelor naturale nu este doar o problemă de conservare, ci și un factor important de răspândire al virusurilor cu posibilitate de transmitere la om.
Autoarea principală a studiului este Christine Kreuder Johnson, directorul proiectului USAID Predict al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională și director al Centrului privind Dinamica Bolilor din cadrul Institutului de Sănătate One, un program al Facultății de Medicină Veterinară al Universității din California.
„Răspândirea virusurilor de la animale este un rezultat direct al acțiunilor noastre care implică animalele sălbatice și habitatul lor. Consecința constă în faptul că ele ne transmit virusuri. Aceste acțiuni amenință, simultan, supraviețuirea speciilor și cresc riscul de răspândire. În urma unei convergențe nefericite a mai multor factori, acest lucru duce la genul de situație nefericită în care ne aflăm acum”, a declarat ea.
Oamenii de știință au pus cap la cap un set considerabil de date referitoare la cele 142 de virusuri cunoscute, respectiv cele care se transmit de la animale la oameni și la speciile care au fost implicate drept potențiale gazde.
Utilizând „Lista roșie” cu specii amenințate, deținută de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), cercetătorii au analizat tiparele privind abundența acelor specii, riscurile de dispariție și cauzele care stau la baza descreșterii numărului de specii.
Specialiștii au identificat tendințe clare în ceea ce privește riscul de propagare, care evidențiază modul în care oamenii au interacționat cu animalele de-a lungul istoriei.
Potrivit studiului, animalele domestic, precum câinii sau pisicile, au transmis cel mai mare număr de virusuri la oameni, de opt ori mai multe virusuri zoonotice în comparație cu speciile de mamifere sălbatice. Acesta este probabil rezultatul interacțiunilor noastre apropiate, frecvente, cu aceste specii timp de secole, au explicat cercetătorii.
Oamenii de știință au descoperit, de asemenea, că animalele sălbatice a căror specie a crescut și care s-au adaptat bine mediilor locuite de oameni transmit, de asemenea, mai multe virusuri la oameni. Printre acestea se numără unele specii de rozătoare, lilieci și primate, care trăiesc printre oameni, în apropierea locuințelor, a fermelor și a culturilor, ceea ce crește riscul de transmitere a virusurilor la oameni.
Potrivit cercetătorilor, speciile în pericol și cele pe cale de dispariție sunt mai frecvent gestionate și monitorizate direct de către oameni în încercarea de redresare a populațiilor acestora, acest lucru sporind astfel contactul între cele două părți.
Studiul subliniază și faptul că liliecii au fost implicați, în mod repetat, ca sursă de agenți patogeni cu consecințe ridicate, inclusiv în cazul SARS, al virusului Nipah, virusului Marburg și ebola virusurilor.
Profesorul Johnson susține că „trebuie să fim foarte atenți la modul în care interacționăm cu viețuitoarele sălbatice și la activitățile care aduc laolaltă oamenii și fauna sălbatică”.
„Evident că nu dorim pandemii de acest nivel. Trebuie să găsim modalități de a coexista în siguranță cu viețuitoarele sălbatice, deoarece acestea nu duc lipsă de virusuri pe care ni le pot transmite.”