TehnoȘtiri

OCEANUL CAPTEAZĂ DE DOUĂ ORI MAI MULT DIOXID DE CARBON DECÂT S-A CREZUT VREODATĂ

Fără „pompa biologică de carbon” a oceanului, nivelul de carbon atmosferic ar fi mult mai ridicat.

Cercetătorii consideră că „pompa biologică” a oceanelor captează și mai mult dioxid de carbon decât s-a crezut anterior. Astfel, fitoplanctonul de pe suprafața oceanului captează dioxidul de carbon, urmând ca apoi să fie consumat la rândul său de zooplancton, el transportând CO2 în adâncul oceanului.

În lipsa acestei pompe biologice de carbon, nivelul de CO2 din atmosferă ar fi mult mai mare.

Oamenii de știință au relatat faptul că această „pompă biologică” din oceanele lumii, care joacă un rol cheie în ciclul global al carbonului în natură, ar capta chiar de două ori mai mult carbon decât s-a crezut anterior.

Pompa biologică de carbon (BCP) vine în ajutorul oceanului, preluând și stocând dioxidul de carbon. Aceasta elimină gazul din atmosferă și îl transformă în materie vie, ulterior distribuindu-l în zonele mai adânci ale oceanelor. Fără această pompă, concentrația atmosferică de CO2 ar fi mult mai mare.

Așa cum au declarat cercetătorii, descoperirile acestora, publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, ar putea avea implicații asupra evaluărilor climatice viitoare.

Organisme unicelulare, care formează fitoplanctonul, trăiesc la suprafața oceanului și folosesc lumina soarelui, captând CO2 și eliberând oxigen. În cadrul acestui proces de fotosinteză, ele transformă dioxidul de carbon în substanțe nutritive și alimentează toate vietăţile din mări şi oceane. Când fitoplanctonul moare, aceste organisme unicelulare sunt consumate de creaturile marine, care formează, la rândul lor, zooplanctonul.

Odată ce aceste creaturi mor, ele devin resturi biologice, cunoscute sub denumirea de „zăpadă marină”. Aceste resturi sunt bogate în carbon și se depun în profunzimea oceanului, acest lucru fiind un proces cheie în BCP. Cu toate acestea, capacitatea fitoplanctonului de a absorbi CO2 depinde de cantitatea de lumină solară capabilă să pătrundă în stratul superior al oceanului.

Cercetătorii și-au propus să măsoare adâncimea suprafeței luminate de soare, cunoscută sub denumirea de zonă eufotică a oceanului. Tehnica folosită de cercetători poartă denumirea de detectare a fluorescenței clorofilei, care caută prezența fitoplanctonului fotosintetic în straturile mai adânci ale oceanului.

Aceștia au descoperit adâncimea zonei eufotice, fiind locul în care trăiesc majoritatea speciilor marine, având o variație semnificativă în întreaga lume.

Combinând descoperirile lor cu datele din studiile anterioare ale BCP, cercetătorii au putut să estimeze rata cu care se scufundă particulele de carbon. Ei relatează faptul că dioxidul de carbon se scufundă de aproximativ două ori mai mult în ocean, în decursul unui an, față de cât se scufunda în trecut

Chimistul marin Ken Buesseler, dreapta / Instituția oceanografică Woods Hole

Liderul studiului, Dr. Ken Buesseler , geochimist în cadrul Instituției Oceanografice Woods Hole, un institut american de cercetare dedicat studiului științei marine, a afirmat următoarele: „Dacă priviți aceleași date într-un alt mod, obțineți o viziune foarte diferită asupra rolului pe care îl are oceanul în procesarea carbonului, precum și rolul său în reglarea climei”.

Cercetătorii consideră că utilizarea metodei lor pentru a evalua BCP ar putea duce la modele climatice mai precise, acestea putând ajuta la modelarea politicii climei globale.

Dr. Buesseler a mai adăugat următoarele: „Folosind noile valori, vom putea perfecționa modelele pentru a determina nu doar cum arată oceanul astăzi, ci și cum va arăta în viitor. Cantitatea de carbon care se scufundă în ocean va crește sau se va diminua? Acest număr afectează climatul lumii în care trăim”.