TehnoȘtiri

TE POATE UCIDE SALATA?

A manca sănătos poate fi complicat, în special pentru oamenii care urmăresc tot felul de articole pe acest subiect. Chiar dacă se spune despre anumite alimente ca sunt sănătoase și pot vindeca anumite boli, ținând pasul cu știrile, putem rămâne surprinși aflând că unele pot fi chiar cancerigene pe termen lung.

„La baza preocupărilor legate de cancer’” stă o afirmație puternică privind frunza de rucola, care face referire la nivelul crescut de nitrați ai acesteia. Există dovezi clare care să o sprijine? Nu, nu atunci când sapi puțin mai adânc în descoperirile complexe din jurul acestui lucru.

Nitrații sunt compuși minerali naturali de care au nevoie plantele pentru o creștere sănătoasă. Plantele extrag nitrații din sol și îi depozitează în frunze, în cazul anumitor specii. Se știe de mult că rucola este un acumulator deosebit de puternic al acestor substanțe. Deci, care ar fi problema?

La sfârșitul secolului XX, am început să ne îngrijorăm că nitrații ar putea reprezenta un pericol pentru sănătate. Acest lucru s-a datorat, în mare parte, prezenței lor în apa potabilă, ca urmare a îngrășămintelor care provin din terenurile agricole, dar și datorită utilizării lor ca aditivi alimentari, de exemplu pentru conservarea cărnii prelucrate. Aceste preocupări au fost determinate de experimente, care au implicat hrănirea unor șobolani de laborator cu cantități mari de nitrați, rezultatele sugerând un risc crescut al apariției unor afecțiuni precum cancerul gastrointestinal.

Pe baza acestor constatări, în urmă cu câteva decenii, a fost introdusă o legislație de către Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană privind limitarea nitraților din alimente, acolo unde datele erau concludente.

Cât de puternice au fost însă dovezile privind nitrații? Este important să ne amintim că, în știință, nu toate dovezile sunt create egal. Rezultatele studiilor pe animale sunt adesea un ghid slab pentru ceea ce se va întâmpla oamenilor. În plus, hrănirea șobolanilor de laborator cu apă, care conține nitrați puternici, nu este, tocmai, un excelent indicator privind consumul nostru de salată. Studiile care caută o relație între comportamentele reale ale oamenilor (cum ar fi urmărirea consumului real de nitrați) și sănătatea sunt considerate, în general, dovezi mult mai bune. Deci, ce arată acest lucru?

Una dintre cele mai cuprinzătoare revizuiri ale acestui tip de dovezi, realizată de Universitatea Fudan din China, nu a raportat nicio asociere clară și directă între riscul global de cancer și consumul de nitrați.

„Este important să ne amintim că, în știință, nu toate dovezile sunt create în mod egal”

De fapt, în cazul cancerului gastrointestinal s-a observat un risc puțin mai mic, în special în grupul al cărui consum a fost cel mai ridicat.

Când vine vorba de a căuta legături între consumul de legume bogate în nitrați precum, rucola, sfecla și spanacul și starea de sănătate, rezultatele sunt încurajatoare. De exemplu, Universitatea din Plymouth, Regatul Unit, a raportat că vegetarienii, care pot consuma de trei ori cantitatea medie de nitrați, au tendința de a avea un risc mai scăzut de boli cardiovasculare.

În plus, având în vedere că cercetările inițiale privind cancerul la șobolani, în multe dintre testele efectuate pe oameni, realizate în ultimul deceniu, au demonstrat că nitrații sub formă de legume pot avea beneficii semnificative pentru sănătate. Aici se poate face referire la o presiune arterială redusă, care este asociată statistic cu un risc mult mai scăzut de a muri de boli cardiovasculare, și chiar a îmbunătățit performanțele atletice.

Acest lucru i-a determinat pe unii cercetători să meargă mai departe cu studiile, sugerând că nitratul alimentar prezent în mod natural în legume „ar trebui considerat un nutrient necesar pentru sănătate, nu ca fiind un contaminant”.

Acest lucru însemnând că oficialii din sănătate publică, care s-au mobilizat pentru a limita consumul de nitrați în trecut au greșit? Nu neapărat.

Deși noua dovadă a potențialelor beneficii pentru sănătate ale nitratului alimentar este ispititoare, nu este un efect care a fost demonstrat în mod universal în toate încercările,iar majoritatea acestor studii sunt relativ scurte, astfel încât nu există date privind efectele pe termen lung. Este perfect posibil ca aceeiași compuși la niveluri scăzute să fie benefici, dar, în același timp, nocivi la niveluri ridicate.

Într-adevăr, dacă nitratul alimentar este considerat într-o zi a fi un nutrient, acest lucru nu ar fi surprinzător, deoarece mulți nutrienți, cum ar fi vitamina A, sunt, de asemenea, toxine într-o doză prea mare.

În toate studiile relevante utilizate pentru stabilirea limitelor de nitrați, cercetătorii au făcut mari eforturi pentru a sublinia limitările datelor lor, subliniind că beneficiile consumului de fructe și legume depășesc cu mult orice dezavantaj al conținutului lor de nitrați.

Încă un aspect ar fi acela că limitele existente pentru nitrații din alimente nu sunt menite să avertizeze consumatorii să nu mănânce plante precum rucola, după cum sugerează unele titluri, ci sunt, mai degrabă, un ghid pentru fermieri pentru a semnala când ar trebui să schimbe practicile pentru a contribui la reducerea nivelurilor de nitrați.

Ce stă la baza tuturor acestor lucruri? Mâncați-vă legumele! Respectarea recomandărilor nutriționale standard care vizează diversificarea va ajuta la evitarea riscului de a consuma prea mult timp aceleași fructe sau legume. Avem nevoie de mult mai mult pentru a descoperi nitrații, dar pentru moment putem spune că salata dumneavostră „Nu vă va ucide!”.