TehnoȘtiri

NOI DEZINFECTANȚI, REALIZAȚI DE CERCETĂTORII UPB, SE AFLĂ ÎN TESTARE

Universitatea POLITEHNICA din București contra-atacă în lupta împotriva SARS-CoV-2. Noi dezinfectanți, realizați de cercetătorii UPB, se află în testare. Inovatori și performanți, aceștia pot fi produși rapid, în cantități mari.

Soluțiile dezvoltate de către profesorii și cercetătorii din cadrul Facultății de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, în colaborare cu UMF – Craiova, Marine Research București și BIOTEHNOS București, se încadrează în categoria ”de ultimă generație”, unele dintre acestea având la bază nanoparticule de Cupru, Argint și Aur, dispersate în apă.

Ele au eficiență crescută împotriva familiei Coronavirus, dar și a altor microorganisme, agresivitate redusă față de mediul înconjurător și față de piele, un nivel ridicat de biodegradare și, nu în ultimul rând, pot fi produse rapid, în masă. Soluțiile dezvoltate ajută, după caz, la dezinfectarea suprafețelor de metal, sticlă, lemn plastic sau piele, dar și a băilor. Totodată, unele dintre acestea pot fi folosite pentru curățenia mâinilor.

„Ulterior fazei de testare, în cazul în care toate criteriile cerute sunt îndeplinite, universitatea noastră are specialiștii și infrastructura necesare pentru a produce aceste substanțe la scară largă, dacă va fi nevoie. Comunitatea UPB continuă să caute soluții concrete și să acționeze pentru a preveni și a limita răspândirea SARS – CoV 2, participând astfel la efortul general de mobilizare al societății” a declarat Rectorul UPB, Mihnea Costoiu.