TehnoȘtiri

CEAIUL DE MUȘEȚEL ÎI AJUTĂ PE OAMENI SĂ ADOARMĂ?

Ar trebui să bei o cană de ceai de mușețel înainte de somn?

Peter Rabbit a avut o zi grea în grădina domnului McGregor. Când iepurașul a încercat să adoarmă în acea noapte, doamna Rabbit, mama lui Peter, știa exact de ce avea nevoie pentru a avea un somn liniștit.

              „Mama lui l-a pus în pat și i-a făcut o cană de ceai de mușețel lui Peter!”

Autorul și ilustratorul englez Beatrix Potter a scris „Povestea lui Peter Rabbit” în 1902, dar doamna Rabbit nu a fost prima mamă care a folosit mușețelul pentru a încerca să își ajute copilul să doarmă.

„Există scrieri și înregistrări despre persoane care foloseau mușețelul ca tratament împotriva insomniei de sute, chiar de mii de ani”, a declarat Eric Zhou, membru al facultății din Divizia de Medicină a Somnului de la Harvard Medical School.

 Consumul de mușețel îi face într-adevăr pe oamenii să adoarmă? Juriul este indecis.

„Foarte puține studii au analizat efectul ceaiului de mușețel asupra somnului. Pentru insomnie, există beneficii modeste”, a spus Zhou, referindu-se la un studiu pilot din 2011 asupra persoanelor cu insomnie cronică. Participanții la studiu, care a durat 28 de zile, au luat o capsulă de două ori pe zi, care conținea fie un extract de mușețel, fie un placebo. Deși studiul a fost mic, a fost randomizat, dublu-orb și controlat cu placebo, astfel încât cercetătorii sunt sigur că rezultatele pe care le-au văzut s-au datorat doar interacțiunilor dintre substanțele chimice din extractul de mușețel și corpurile participanților.

Studiul nu a găsit dovezi concludente conform cărora mușețelul ar ajutat participanții să doarmă mai bine bine decât grupul căruia i s-au oferit pastilele placebo. Au avut loc îmbunătățiri modeste pe perioada când  voluntarii au luat pastile cu mușețel (timpul petrecut pentru a adormi, numărul trezirilor pe parcursul nopții).

„Chiar daca oamenii au luat pastile cu mușețel, ei nu au dormit semnificativ mai bine decât cei care au luat capsule placebo”, a spus cercetatoarea Suzanna Zick, profesor asociat în cadrul Departamentului de Medicină de Familie din Universitatea Michigan.

Într-un studiu din 2016 asupra mamelor care abia născuseră, voluntarele care au băut ceai de mușețel în fiecare zi, timp de două săptămâni, dormeau mai bine și tindeau să aibă mai puține simptome de depresie decât subiecții care nu au baut ceai. Un studiu din 2017 a descoperit că pacienții vârstnici, care au luat o doză mai mare de extract de mușețel decât cea dată în studiul din 2011, au dormit semnificativ mai bine decât cei care nu au luat aceeași doză.

În timp ce aceste rezultate contradictorii ale cercetării împiedică oamenii de știință să dea un răspuns definitiv asupra efectului biochimic al mușețelului asupra creierului, există o veste bună pentru cunoscătorii de mușețel. Doar crezând că ceva te ajuta să adormi, te ajută să adormi.

Calitatea somnului este afectată de un număr imens de factori, inclusiv stresul de acasă sau de la serviciu, uitatul la ecrane luminoase înainte de somn și chiar stresul fiziologic al unei zile călduroase. După cum știu mulți insomniaci, îngrijorarea pentru somn poate pune mintea în mișcare și poate face și mai grea adormirea.

„O ceașcă de ceai de mușețel te poate ajuta să dormi dacă crezi că așa va fi”, a spus Zhou.

Dacă oamenii ar crede că ar putea face ceva pentru un somn mai bun, „s-ar simți mai puțin stresați de somnul lor”, a spus Zhou, care este și psiholog asistent la Spitalul de Copii din Boston și la Institutul de Cancer „Dana-Farber”. De asemenea, dacă băutul ceaiului de mușețel înainte de culcare te ajută să te calmezi, atunci această practică te poate ajuta să adormi.

Cu alte cuvinte, nu lăsa studiile sa te oprească din savurarea unei cești de ceai de mușetel înainte de culcare.

„Ceaiul de mușețel este foarte sănătos, iar dacă funcționează pentru tine, nu ai niciun motiv să nu-l bei”, a spus Zick.