TehnoȘtiri

„PIRAMIDA” GREACEASCĂ VECHE DE 4.600 DE ANI, GĂSITĂ ÎN MAREA EGEE… NU ESTE CHIAR O PIRAMIDĂ

Dhaskalio, din imaginea de mai sus, este o mică insulă care are o formă asemănătoare cu cea a unei piramide. (Image: © Michael Boyd)

Știrile despre „piramida” sau „insula piramidă”, veche de 4.600 de ani, descoperită pe o insulă grecească din Marea Egee, au fost foarte răspândite în mediul online.

A fost numită piramidă, deși ea nu este una în adevăratul sens al cuvântului, precum este marea piramidă din Giza.

Este mai degrabă o insulă minusculă”, au declarat cercetătorii care studiază situl, pentru revista Live Science.

Numită Dhaskalio, această mică insulă este situată la aproximativ 90 de metri spre vest de insula Keros. Când Dhaskalio s-a conturat, acum 4.600 de ani, nivelul mării era mai scăzut, iar insula făcea parte din Keros, au precizat specialiștii.

Dhaskalio are, în mod natural, o formă de piramidă, fiind conturată și mai puternic de către oamenii antici care construiseră o serie de ziduri pe insulă. Astfel, insula arată precum o piramidă în trepte.

„Insula are, în mod natural, o formă de piramidă, dar nu ar trebui să ne referim la insulă ca la o piramidă – o piramidă este o construcție complet artificială”, a spus Michael Boyd, profesor asociat la McDonald Institute for Archaeological Research la Universitatea din Cambridge şi director adjunct pentru coordonarea escavărilor de la situl arheologic.

Pe Dhaskalio, Boyd și colegii săi au descoperit o serie de clădiri, scări, ziduri și un sistem de drenaj – dovezi ale așezării urbane dezvoltate, au considerat ei. Multe dintre structuri erau realizate din marmură, fiind importate dintr-o insulă numită Naxos, la aproximativ 10 mile  de Dhaskalio.

Arheologii au descoperit, de asemenea, ateliere în care s-au creat o varietate de unelte metalice, inclusiv topoare, dalte, vârfuri de lance și pumnale.

Sanctuar antic

„Așezarea de la Dhaskalio pare să fi fost amplasată lângă un sanctuar. Se pare că ele au fost construite în același timp”, au spus arheologii.

Pe țărmurile din Keros, care erau legate de Dhaskalio, arheologii au găsit diverse sculpturi din marmură sparte, figurine şi alte obiecte realizate prin olărit. O parte din sculpturi şi figurine prezintă imagini ale unor persoane cu braţele încrucișate. Experții cred că aceste articole au fost fabricate și distruse în mod intenționat, pe alte insule, înainte de a fi transportate la Keros și depuse în apropierea sanctuarului.

Cercetătorii încearcă să afle mai multe despre acest ritual de rupere a figurinelor.

Nu avem deloc dovezi referitoare la zeități în sanctuar, așa că cel mai bine este să ne gândim la ritualuri îndreptate către supranatural, un concept des întâlnit în cadrul acelor comunități”, a spus Boyd.

Tot ei consideră că așezarea de la Dhaskalio și sanctuarul din apropiere par să fi fost folosite timp de aproximativ 400 de ani. Dar cine, exact, a trăit la Dhaskalio este încă un mister.

Situl a fost locuit timp de peste 400 de ani, așa că „cine” ar fi trăit acolo ar fi trebuit să se fi schimbat de-a lungul timpului, dar, în principal, în momentul de față, ne concentrăm pe cei care practicau activități meșteșugite intense (fabricarea de scule metalice), pe așezarea din jurul anilor 2600-2500 î.Hr. ”, a spus Boyd pentru Live Science.