TehnoȘtiri

OSLO VREA SĂ REDUCĂ EMISIILE CU 95% PÂNĂ ÎN 2030

Oslo este Capitala Verde Europeană din anul 2019, iar municipalitatea dorește, de asemenea, să reducă traficul auto cu o treime, față de anul 2015

Capitala Norvegiei, Oslo, a anunțat că urmărește reducerea emisiilor de CO2 cu 95%, până în 2030.

Aceasta este cea mai ambițioasă strategie climatică a oricărui oraș important din lume.

Împreună cu locuitorii și actorii economici din Oslo, dorim să lucrăm în următorii 11 ani pentru a elimina sursele rămase de emisii de gaze, cu efect de seră din oraș.

a declarat primarul orașului Oslo, Raymond Johansen.

Conducerea orașului nu a prezentat o estimare a costurilor pentru plata reducerilor drastice, care au fost anunțate cu o lună înaintea alegerilor municipale.

Printre măsurile planificate, guvernul orașului dorește ca toate vehiculele din oraș să fie „fără emisii”, deși nu au vrut să ajungă atât de departe, încât să vorbească despre o interdicție absolută a mașinilor pe benzină și diesel.

Oslo este Capitala Verde Europeană din anul 2019, iar municipalitatea dorește, de asemenea, să reducă traficul auto cu o treime față de 2015, punând accent pe transportul public, traseele pentru biciclete și cele pietonale.

Succesul proiectului depinde, de asemenea, de implementarea unui mecanism de captare și depozitare a carbonului la uzina locală de incinerare a deșeurilor, numită Klemetsrud.

Norvegia, cel mai mare producător de petrol din Europa de Vest, este țara cu cele mai multe mașini electrice, pe cap de locuitor.

Țara Scandinavă și-a propus ca până în anul 2025, să vândă doar modele de mașini nepoluante, cu emisii zero.