În urma unui nou studiu realizat în cadrul Universității Karl-Franzens-Austria din Graz s-a descoperit faptul că aceste specii de șerpi cresc frecvența zgomotului produs pentru a-i înșela pe oameni să creadă că sunt mai aproape decât sunt de fapt.
Cercetătorii sunt de părere că această iluzie auditivă a evoluat pentru a avertiza alte animale cu privire la prezența lor și pentru a evita să fie călcați.
„Tranziția bruscă la producerea de sunete de înaltă frecvență este un semnal inteligent, care păcălește ascultătorul cu privire la distanța dintre acesta și sursă. Astfel, interpretarea greșită a distanței de către ascultător creează o marjă de siguranță în ceea ce privește distanța. Datele noastre arată că sunetele produse de către șerpii cu clopoței, care au fost interpretate timp de zeci de ani ca fiind un simplu semnal de avertizare acustică cu privire la prezența șarpelui, sunt, de fapt, un semnal de comunicare între specii mult mai complicat”, a declarat Boris Chagnaud, autorul principal al lucrării și profesor în cadrul Universității Karl-Franzens din Graz.
Prin împingerea lentă a unui un manechin asemănător unui om către un crotal cu spate de diamant, într-un cadru de laborator, oamenii de știință au înregistrat modul în care rata cu care acesta a mișcat din clopoței a crescut de la 40 de bătăi pe secundă, la 60–100 de bătăi pe secundă. Frecvența maximă a fost atinsă atunci când manechinul a ajuns la o distanță de patru metri față de șarpe.
Zgomotul este creat prin agitarea inelelor dure de keratină (același material care sunt realizate unghiile) aflate la capătul cozii.
De asemenea, cercetătorii au descoperit faptul că șerpii și-au adaptat frecvența zgomotului atunci când manechinul s-a deplasat mai rapid către ei. „În viața reală, șarpele cu clopoței utilizează semnale vibraționale și infraroșii suplimentare pentru a detecta mamiferele care se apropie, așa că ne-am așteptat ca răspunsurile să fie și mai robuste”, a explicat Chagnaud.
Într-un alt experiment, cercetătorii au cerut unui grup de oameni să se apropie de o sursă de sunet ascunsă, care a reprodus aceeași schimbare a frecvenței zgomotului. Solicitați să ghicească momentul în care vorbitorul se afla la o distanță de doar un metru, majoritatea participanților au subestimat distanța față de sursa de zgomot.
„Șerpii nu produc zgomote doar pentru a se face auziți, ci au dezvoltat o soluție inovatoare: un dispozitiv sonor de avertizare la distanță, similar cu cel de pe mașinile care se deplasează cu spatele. Evoluția este un proces aleatoriu, iar clopoțeii șerpilor sunt, de fapt, rezultatul a mii de întâlniri ale șerpilor cu mamifere mari. Agitarea cozii șarpelui a evoluat împreună cu percepția auditivă a mamiferelor prin procesul de încercare și eroare. Astfel, au supraviețuit doar acele specii care au fost capabile să evite să fie călcate”, a concluzionat Chagnaud.
