Acasă Spațiu și Astronomie CĂLĂTORIA ÎN SPAȚIU A LUI RICHARD BRANSON

CĂLĂTORIA ÎN SPAȚIU A LUI RICHARD BRANSON

708
0
(c) Virgin Galactic

Recent, Richard Branson a călătorit în spațiu la bordul navei sale spațiale, Virgin Galactic, un zbor turistic planificat de peste 15 ani. Miliardarul a devenit prima persoană care a zburat pe o navă spațială proprie, învingându-l cu un avans de câteva zile pe fondatorul companiei Blue Origin, Jeff Bezos.

În data de 11 iulie, avionul spațial VSS Unity a fost lansat din New Mexico într-un zbor suborbital, care a durat 90 de minute, la o altitudine de 85 de kilometri. La bordul acesteia au fost Branson, doi piloți și alți trei pasageri.

„Pentru toți copiii care urmăresc lansarea, am fost odată un copil cu un vis care privea spre stele. Acum sunt adult, într-o navă spațială cu o mulțime de alți adulți minunați, privind în jos spre frumosul nostru Pământ”, a declarat Branson pentru o emisiune, în timpul zborului.

Branson a fondat compania Virgin Galactic în anul 2004, cu scopul de a oferi zboruri suborbitale oamenilor de știință și turiștilor spațiali, demarând proiectul în anul 2009. Nava principală a companiei este SpaceShipTwo, un avion spațial care este lansat dintr-un alt avion mai mare, în timpul zborului. Prima iterație a nave VSS Enterprise s-a prăbușit în timpul unui zbor de testare în anul 2014, ucigând un pilot și rănindu-l grav pe celălalt. Ca urmare, compania a întrerupt testarea navei, până în anul 2016, atunci când au fost reluate testele pentru avionul spațial VSS Unity.

Zborul la altitudinea de 85 de kilometri a trecut de definiția guvernului SUA, privind „granița” dintre atmosfera Pământului și spațiul cosmic.

Definiția internațională a spațiului – linia Kármán – este la 100 de kilometri deasupra Pământului, iar Bezos va încerca să o traverseze cu nava sa spațială, New Shepard, pe data de 20 iulie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.