Acasă Planeta Pământ ANALIZA ADN-ULUI CAMELIDELOR

ANALIZA ADN-ULUI CAMELIDELOR

162
0
(c) Wayne Lynch/Alamy

Lama și alpaca domesticite conțin ADN-ul unei populații de animale dispărute, acestea fiind rude ale camelidelor sălbatice. În plus, domesticirea acestora ar putea fi rezultatul încrucișării dintre două specii diferite.

„Lamele (Lama glama) și alpacele (Vicugna pacos) domestice au fost cruciale pentru popoarele din America de Sud, cum ar fi cel Incaș, dar originile acestora sunt misterioase”, a declarat Paloma Fernández Diaz-Maroto din cadrul Universității din Copenhaga, Danemarca.

Există două camelide sălbatice sud-americane: guanaco (Lama guanicoe), care trăiște în multe habitate, și vicuña (Vicugna vicugna), care trăiește doar în munți. Domesticirea s-a practicat încă de acum 7000 de ani, dar nu este clar ce specii sălbatice au ca descendenți speciile domestice.

„La momentul colonizării europene a Americii, multe camelide au fost ucise. O mulțime de animale au murit, dar și mulți oameni care știau cum să le reproducă”, a declarat Pablo Orozco-terWengel din cadrul Universității din Cardiff din Marea Britanie.

Ca rezultat, oamenii au permis reproducerea între specii de animale diferite. „În prezent știm că aproximativ 36% din ADN-ul pe care îl are alpaca este de origine diferită”, a adăugat Orozco-terWengel.

Pentru a afla ce s-a întâmplat, Diaz-Maroto, Orozco-terWengel și colegii lor au colectat ADN mitocondrial din rămășițele a 61 de camelide antice din nordul țării Chile, datând de acum 2.400-3.500 de ani. ADN-ul mitocondrial este moștenit doar de la mamă, astfel putând fi dezvăluite doar rudele din partea femelei. Aceștia au comparat ADN-ul antic cu cel prelevat de la 66 de camelide sud-americane moderne, aparținând tuturor celor patru linii descendente existente.

ADN-ul mitocondrial provenit de la alpaca și lamă a fost cel mai asemănător cu cel de la guanaco, iar cel provenit de la vicuña a fost diferit de toate celelalte. Acest lucru sugerează faptul că lama și alpaca au fost domesticite din femela antică guanaco. Dar analiza arată, de asemenea, că lama și alpaca conțin ADN antic guanaco, care nu se potrivește cu cel al populațiilor guanaco din prezent. Acest lucru sugerează că provine dintr-o populație de guanaco, care a dispărut în ultimele câteva mii de ani.

Identitatea strămoșilor de gen masculin al lamei și alpaca este neclară. Un studiu, desfășurat în anul 2020, referitor la ADN-ul camelidelor din ziua de azi, care este moștenit atât paternal, cât și maternal, a constatat că alpaca conține o cantitate mare de ADN de la vicuña. „Acest lucru înseamnă că vicuña a contribuit la procesul de domesticire. Este posibil ca femelele guanaco să fi fost folosite pentru domesticire și împerecheate cu masculi vicuña,” a declarat Orozco-terWengel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.