Acasă Planeta Pământ DIMENSIUNILE LA NAȘTERE A UNUI MEGALODON

DIMENSIUNILE LA NAȘTERE A UNUI MEGALODON

418
0
(c) ROMAN UCHYTEL/SCIENCE PHOTO LIBRARY

Se presupune că megalodonul, strămoșul rechinilor din prezent ar fi putut avea o lungime de cel puțin 2 metri la naștere. Aceștia ar fi putut să ajungă la aceste dimensiuni consumând ouăle din uter care nu au eclozat.

Kenshu Shimada și colegii acestuia, din cadrul Universității DePaul din Chicago, au examinat o fosilă a unei specii denumite Otudus megalodon, care a fost extrasă, în anii 1960, dintr-o piatră ce avea o vechime de aproximativ 15 milioane de ani și care este expusă, în prezent, în cadrul Institutului Regal Belgian de Științe Naturale. Studierea vertebrelor rechinului a permis cercetătorilor să estimeze dimensiunile corpului rechinului în diferite etape ale vieții .

„Dimensiunea unui megalodon la naștere era de aproximativ 2 metri, ceea ce indică faptul că aceștia se nășteau într-un mod similar cu rechinii lamniformi din prezent”, a declarat Shimada.

În mod similar cu inelele de creștere anuale ce se regăsesc în cadrul trunchiurilor copacilor, vertebrele rechinilor prezintă benzi de creștere. În urma analizei acestor vertebre, Shimada și echipa sa au concluzionat faptul că specimenul avea o vârstă de 46 de ani.

Studiile anterioare efectuate asupra megalodonilor s-au bazat pe analiza dinților acestora, pentru estimarea dimensiunilor corpului. Acest lucru se datorează faptului că dinții sunt, adesea, singurul element al unui rechin care se fosilizează, deoarece scheletul este format din cartilaj, și nu din oase. „Studierea rămășițelor vertebrale rare este esențială în aflarea mai multor informații cu privire la strămoșii rechinilor”, a declarat Jack Cooper din cadrul Universității din Swansea, Marea Britanie.

Dimensiunea mare de la naștere a megalodonului sugerează faptul că rechinii tineri, în mod similar multor specii de rechini din prezent, consumau ouăle neeclozate din uter pentru a supraviețui, un fenomen denumit canibalism intrauterin.

„Consecința este reprezentată de un număr mai redus de pui care vor supraviețui și se vor dezvolta. Totuși, pot avea dimensiuni mai mari la naștere, ceea ce le oferă un avantaj împotriva prădătorilor mari”, a declarat Shimada.

În timp ce noile cercetări au furnizat informații cu privire la tiparul de creștere până la vârsta mijlocie, nu se cunosc multe date cu privire la creșterea megalodonilor, după această perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.