Acasă Robotică ROBOȚI INSTRUIȚI PRIN INTERMEDIUL IA

ROBOȚI INSTRUIȚI PRIN INTERMEDIUL IA

142
0
(c) New Scientist

Roboții se pot ridica în urma unei căzături, chiar și într-un mediu necunoscut, datorită unui controler artificial inteligent care se poate adapta la diferite scenarii. Acest lucru ar putea face mai utili roboții cu patru picioare, îmbunătățind reacția acestora în cazul dezastrelor naturale, cum ar fi cutremurele.

Zhibin (Alex) Li din cadrul Universității din Edinburgh, Marea Britanie și colegii săi au utilizat o tehnică bazată pe inteligența artificială (IA), denumită învățare prin întărire profundă, cu scopul de a instrui roboții cu patru picioare cu un set de abilități de bază, precum mersul la trap, direcția și redresarea în urma unei căderi. Acest lucru presupune faptul că, roboții experimentează diferite moduri de mișcare, fiind recompensați cu un punctaj numeric pentru atingerea unui anumit obiectiv, precum redresarea în urma căderii și penalizați în cazul unui eșec. Acest lucru permite IA să recunoască acțiunile dorite și să le repete în viitoarele situații similare.

Ulterior, echipa de cercetare a testat roboții într-o serie de diferite medii, pentru a observa dacă aceștia pot combina aceste abilități de bază și reacționa rapid la noile scenarii. Roboții își pot adapta mișcările în cazul treptelor, suprafețelor alunecoase și cu pietriș, în ciuda faptului că nu au fost programați pentru a se deplasa în aceste medii complexe. De asemenea, echipa lui Li a testat și capacitatea roboților de a se redresa în urma unor căderi repetate, așa cum se prezintă în videoclipul de mai sus.

„Acest lucru este similar cu modul în care, o persoană ar putea ști cum să arunce și să prindă o minge, urmând ca apoi, prin experimentarea celor două acțiuni împreună, aceasta învață cum să jongleze”, a menționat Edward Johns, din cadrul Colegiului Imperial din Londra.

Autonomia robotului s-ar putea dovedi utilă în situații de urgență, precum în cazul unor cutremure sau incendii. „Putem implementa acești roboți pentru a căuta și salva persoanele captive, evitând punerea în pericol a altor vieți”, a adăugat Li.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.