Acasă Știri INCENDIILE PROVOCATE DE OAMENI SUNT MAI DISTRUCTIVE DECÂT CELE NATURALE

INCENDIILE PROVOCATE DE OAMENI SUNT MAI DISTRUCTIVE DECÂT CELE NATURALE

24
0
(c) NOAH BERGER/REUTERS

În luna septembrie a anului 2020, o fumigenă utilizată în cadrul unui botez a stârnit un incendiu major în apropiere de Los Angeles. Acesta a fost doar unul dintre numeroasele incendii recente provocate de oameni. În prezent, în cadrul unei analize a sutelor de incendii produse în California cu ajutorul unui satelit de înaltă rezoluție s-a arătat faptul că cele provocate de oameni se răspândesc mult mai repede și ard mai mulți copaci decât cele provocate de către fulgere.

„Descoperirile evidențiază modul în care incendiile care au diferite cauze se pot comporta în moduri diferite. Este important să ne concentrăm asupra severității ridicate, mai degrabă decât asupra zonei arse,” a declarat Sean Parks, ecolog în cadrul Institutului de Cercetare Aldo Leopold Wilderness al Stației de Cercetare Rocky Mountain, care nu a fost implicat în studiu.

Incendiile au făcut întotdeauna parte din istoria naturală a Californiei. Cu toate acestea, așezările umane au creat noi condiții care promovează răspândirea lor. În cadrul studiilor s-a arătat faptul că incendiile provocate de oameni sunt responsabile pentru 84% din totalul incendiilor din Statele Unite și pentru 97% din toate cele care au condus la arderea locuințelor.

„Incendiile provocate de oameni au părut întotdeauna mai extreme. Totuși, măsurătorile cantitative ale vitezei de răspândire și ale impactului lor asupra ecosistemelor din California nu au fost explorate”, a declarat Stijn Hantson, ecolog în cadrul Universității din California, Irvine, care a condus noile cercetări

Pentru a determina diferențele, Hantson și colegii acestuia au compilat zilnic date preluate cu ajutorul unui satelit de înaltă rezoluție pentru 214 de incendii care au avut loc în California între anii 2012 și 2018. Aceștia au desenat perimetre în jurul punctelor fierbinți detectate pentru fiecare incendiu de la o zi la alta. După aceea, cercetătorii au măsurat zilnic perimetrul zonei fierbinți pentru a calcula viteza medie de răspândire a focului până ca acesta să se stingă.

Incendiile provocate de oameni s-au răspândit de obicei cu aproximativ 1,83 kilometri pe zi, de peste două ori mai mult decât cele provocate de fulgere(0.83 kilometri pe zi), relatează echipa în cadrul unei întâlniri virtuale a Uniunii Geofizice Americane. Hantson este de părere că incendiile cu răspândire mai rapidă au ars și mai intens și au produs o cantitate „dublă sau triplă” de copaci arși decât cele cauzate de fulgere.

„Aceste incendii provocate de om au un impact disproporționat asupra ecosistemului. Cu toate că ecosistemul este adaptat la incendii, acesta nu este adaptat la o pierdere de până la 80% a pădurilor, așa cum vedem în cazul unor astfel de incendii cu adevărat intense”, a adăugat Hantson.

Cu toate acestea, nu există nicio diferență inerentă în chimia unei flăcări provocate de om și una provocată în mod natural. Cauzele incendiilor care variază de la țigările aruncate necorespunzător la liniile electrice care provoacă scântei ar putea produce un incendiu în orice moment, în timp ce fulgerele și furtunile produc incendii doar în anumite sezoane.

Cercetătorii au analizat datele meteorologice, inclusiv viteza vântului și nivelul umidității și au descoperit faptul că incendiile provocate de om au apărut mai frecvent în zilele în care existau condiții meteorologice extreme, precum rafale de vânt, care favorizează o răspândire rapidă. De asemenea, aceștia au descoperit faptul că incendiile provocate de oameni au apărut în zone mai uscate, mai puțin împădurite, lipsite de vegetație verde care ar putea limita răspândirea focului.

Acest lucru se adaugă la înțelegerea oamenilor de știință cu privire la modul în care oamenii extind sezonul de incendii. Gestionarea incendiilor trebuie să evolueze pentru a ține cont de acest lucru. Asta ar putea însemna provocarea unor incendii controlate care să reducă potențialul combustibil și să scadă intensitatea viitoarelor incendii”, a declarat Nathan Mietkiewicz, ecolog în cadrul Rețelei Naționale de Observare Ecologică care nu a fost implicat în cercetare.

Hantson și colegii acestuia intenționează să aplice aceeași analiză cu privire la incendii și pentru anul 2020, în cadrul căruia s-a înregistrat cel mai mare sezon de incendii din California, cu o suprafață arsă de peste 1,6 milioane de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.