Acasă Cultură MAYAȘII AU CONSTRUIT PRIMUL SISTEM DE FILTRARE A APEI

MAYAȘII AU CONSTRUIT PRIMUL SISTEM DE FILTRARE A APEI

350
0
(c) KENDALLRITTENOUR/ISTOCK.COM

Orașul Maya Tikal este renumit pentru palatele și templele sale. Cu toate acestea, un lucru mult mai important se regăsește în Tikal, și anume un sistem de filtrare a apei, cel mai vechi astfel de sistem descoperit vreodată. Cercetătorii au descoperit recent un mineral vulcanic, care captează microbi și metale grele în unul dintre rezervoarele de apă din Tikal. Deoarece materialul nu se găsește în mod natural în acea zonă, descoperirea sugerează faptul că acesta a fost transportat în mod deliberat.

Constatarea contrazice ideea că majoritatea tehnologiilor lumii antice erau concentrate în locuri precum Grecia, Roma, Egipt și China, a declarat coautorul studiului Kenneth Tankersley, geolog arheologic din cadrul Universității din Cincinnati (UC). „Când vine vorba de purificarea apei, mayașii erau cu milenii înaintea celorlalte civilizații”.

Amplasat în pădurile tropicale din nordul Guatemalei, Tikal a fost locuit timp de 1000 de ani. În perioada cea mai prosperă, în jurul anului 700 e.c., se crede că a găzduit peste 45.000 de oameni. „A fost unul dintre cele mai importante orașe ale civilizației Maya”, a declarat Nicholas Dunning, geoarheolog din cadrul UC.

Cu toate acestea, oamenii din Tikal trebuiau să facă față sezonului uscat, care dura, aproximativ, din luna noiembrie până în aprilie. O soluție a fost depozitarea apei în rezervoare, dar acea apă trebuia să fie potabilă, a declarat Lisa Lucero, arheolog în cadrul Universității Illinois, care nu a fost implicată în cercetare. „Păstrarea apei potabile era esențială.”

În urmă cu câțiva ani, Dunning și colegii săi au excavat sedimente din mai multe rezervoare din Tikal. Aceștia au constatat faptul că unul dintre cele mai mari rezervoare, Corriental, prezenta un nivel mare de contaminare cu metale grele, alge producătoare de toxine și un mineral asociat cu poluarea fecală semnificativ mai redus decât celelalte. „Calitatea apei din Corriental a fost mult mai ridicată”, a declarat Dunning.

Cercetătorii sunt de părere că mayașii aveau o modalitate de a filtra apa din Corriental. „Mayașii foloseau grădinile pe post de băi”, a adăugat Dunning. „Apa care pătrundea în rezervor nu ar fi fost foarte curată.”

Așadar, cercetătorii au privit mai atent sedimentele din partea de jos a rezervorului. Primul indiciu al unui filtru antic a fost descoperirea cristalelor de cuarț. Oamenii de știință au găsit patru straturi distincte, fiecare cu o grosime de câțiva centimetri, de cristale maronii, de dimensiuni milimetrice. (Astfel de particule de nisip pot fi utilizate pentru filtrarea apei, dar acestea nu captează toți microbii dăunători.) După aceea, cercetătorii au examinat cuarțul în detaliu și au descoperit că acesta era presărat cu cristale și mai mici de „zeolit”. Acest mineral vulcanic poate purifica apa prin captarea atât a microbilor, cât și a metalelor grele într-o structură poroasă. Zeolitul este utilizat pe scară largă și în prezent, a declarat Tankersley. „Aproape tot ce bem, de la apa îmbuteliată până la vin, este filtrat printr-un filtru de zeolit.”

Cercetătorii sunt de părere că mayașii nu ar fi putut cunoaște faptul că zeolitul ajută la purificarea apei, dar ar fi recunoscut capacitățile de purificare a rocii vulcanice. Sursa probabilă a materialului din rezervorul Corriental a fost probabil o formațiune de roci bogate în cuarț și zeolit, aflată la o distanță de aproximativ 30 de kilometri nord-est de Tikal , a teoretizat echipa.

„Din păcate, nu există dovezi directe cu privire la aspectul sistemului de filtrare Corriental. Cu toate acestea, echipa are o idee: stratul de stuf țesut, situat în amontele rezervorului ar fi putut include roci care conțin cuarț și zeolit. O astfel de amenajare ar fi fost distrusă periodic de inundațiile ce ar fi avut loc în urma unei furtuni, ceea ce ar explica straturile de cuarț și zeolit, descoperite la baza rezervorului”, a declarat Dunning.

Descoperirea este un puternic memento al capabilităților tehnologice ale mayașilor, a declarat Lucero. „Acest lucru arată încă o dată de ce erau capabile civilizațiile antice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.