Acasă Cultură EVOLUȚIA CANINĂ

EVOLUȚIA CANINĂ

49
0
(c) Daniel Heuclin/NPL

În cadrul celui mai mare studiu, efectuat pe genomii antici ai animalelor, se sugerează faptul că, până la un punct, deplasarea oamenilor era similară cu cea a câinilor. De asemenea, în cadrul cercetării s-au identificat schimbări regionale majore în ceea ce privește strămoșii oamenilor, schimbări care au lăsat o amprentă mai mică asupra populațiilor canine, precum și momentele în care s-au produs schimbări în cazul câinilor, dar nu și a stăpânilor.

Totodată, în cadrul analizei a peste două duzini de câini eurasieni se sugerează faptul că animalele au fost domesticite și s-au răspândit în întreaga lume, în urmă cu mai mult de 11.000 de ani. Totuși, în această analiză nu se face nicio afirmație cu privire la momentul sau locul în care s-a întâmplat domesticirea lupilor, o problemă care a stârnit uneori dezbateri aprinse în rândul cercetătorilor.

„Uneori ADN-ul uman ar putea să nu conțină detalii din preistorie, pe care le-am putea identifica cu ajutorul genomilor canini”, a declarat Pontus Skoglund, genetician al populației oamenilor, în cadrul Institutului Francis Crick din Londra, care a condus studiul publicat în revista Science, în data de 29 octombrie 2020.

Până în ultimii ani, istoria genetică canină a fost determinată în mare parte cu ajutorul ADN-ului prelevat de la câinii moderni. Totuși, acest lucru a oferit o imagine neclară, deoarece o mare parte a diversității genetice a câinilor timpurii a fost probabil pierdută, atunci când au evoluat rasele moderne. În urma primelor studii, cu privire la genomii antici ai câinilor, au fost observate modificări anterioare ale populațiilor canine. Totuși, aceste concluzii au fost unele preliminare, din cauza existenței a doar șase genomi antici de câini sau lupi disponibile până în prezent.

Cel mai bun prieten al omului

Pentru a extinde depozitul de ADN canin, laboratorul Skoglund s-a alăturat unor grupuri de cercetare, conduse de către Greger Larson, genetician evoluționist din cadrul Universității din Oxford, Marea Britanie și arheologul Ron Pinhasi din cadrul Universității din Viena. Împreună, echipele au adunat 27 de genomi de câini antici. Probele au provenit din Europa, Orientul Mijlociu și Siberia și aveau o vârstă cuprinsă între 11.000 și 100 de ani.

Prin modelarea relațiilor din și între grupurile de câini antici și moderni, cercetătorii au stabilit faptul că, un câine cu vârsta de 10.900 de ani, din Rusia, era distinct de câinii europeni antici, din Orientul Mijlociu, siberieni sau americani. „Acum 11.000 de ani, în întreaga lume existau deja cel puțin 5 grupuri diferite de câini, așadar, originea câinilor trebuie să fi fost mult mai timpurie”, a declarat Skoglund.

Prin intermediul analizei acestui număr mare de genomi, cercetătorii ar putea urmări populațiile canine antice, pe măsură ce acestea se deplasau și se amestecau. De asemenea, ar putea compara aceste schimbări cu cele din populațiile umane. Uneori, călătoriile câinilor au fost similare cu ale oamenilor. Atunci când fermierii din Orientul Mijlociu au început să se extindă în Europa, în urmă cu 10.000 de ani, aceștia au luat câinii cu ei. Animalele, precum și stăpânii acestora, s-au amestecat cu populațiile locale. Câinii antici din Orientul Mijlociu, care au trăit în urmă cu aproximativ 7.000 de ani, sunt înrudiți cu câinii moderni din Africa subsahariană, acest lucru putând fi asociat cu deplasările în Africa, din acea perioadă.

Totuși, istoria oamenilor și a câinilor nu s-au suprapus întotdeauna. În urmă cu 5000 de ani, un aflux major de oameni, din stepele Rusiei și Ucrainei, a condus la o schimbare durabilă a structurii genetice a oamenilor din Europa, dar nu și a câinilor. De asemenea, în cadrul studiului s-a relatat faptul că în ultimii 4.000 de ani populația canină nu a mai fost la fel de variată.

Câinii rătăcitori

„Cauza acestei deconectări este un mister. Scăderea variaței raselor de câini a fost cauzată de către o boală sau preferința culturală? Acestea sunt întrebări culturale la care nu se poate răspunde cu ajutorul ADN-ului”, a declarat Angela Perri, zooarheolog, din cadrul Universității Durham din Marea Britanie.

Deplasările umane și preferințele culturale nu sunt singurele explicații pentru schimbările în ascendența raselor câinilor. Este probabil ca acești câini să fi început să vadă oamenii ca o resursă utilă, care îi poate ajuta să supraviețuiască. Este posibil ca aceștia să se fi deplasat liber sau în grupuri, urmărind oamenii, în funcție de situație”, a declarat Elinor Karlsson, geneticiană evoluționistă, din cadrul Școlii Medicale a Universității Massachusetts din Worcester.

Biologul evolutiv Robert Wayne, din cadrul Universității din California, Los Angeles, consideră analiza pe scară largă, a genomului antic al câinilor, ca pe un progres major. „Eforturile de a determina fără echivoc originile câinilor domestici vor trebui să adopte aceeași abordare. „Acest lucru va necesita o prelevare îndelungată a genomilor lupilor și câinilor, din diferite perioade ale istoriei domesticirii acestora”, a adăugat acesta.

Fără un număr mare de genomi antici de câine și lup, „este foarte greu să creăm o imagine completă”, a declarat Skoglund.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.