În urmă cu 4 miliarde de ani, este posibil ca Luna să fi păstrat atmosfera planetei noastre în siguranță, prin intermediul unui câmp magnetic, care ulterior a dispărut.
În prezent, Luna nu prezintă niciun câmp magnetic activ, însă dovezile recente, obținute prin intermediul mostrelor de roci prelevate în misiunile Apollo, evidențiază faptul că, în urmă cu aproximativ 3,4 – 4,2 miliarde de ani, când luna se afla la o distanță de două ori mai aproape de Pământ, prezenta un câmp magnetic la fel de puternic, precum cel actual al Pământului.
James Green și colegii săi din cadrul NASA, Washington DC au utilizat aceste informații, pentru a modela interacțiunea câmpului magnetic al Lunii timpurii cu Pământul. Echipa de cercetători au descoperit faptul că cele două câmpuri magnetice, ale Lunii și Pământului, ar fi fost combinate pentru a crea o magnetosferă de protecție.
„Forțele mareice de pe Pământ, care interacționează cu Luna, au contribuit la menținerea curentului și a magnetosferei active, timp de câteva sute de milioane de ani”, a menționat Green. În cele din urmă, Luna s-a îndepărtat de Pământ, nucleul său s-a răcit, iar câmpul său a devenit inactiv.
Combinarea celor două câmpuri magnetice ar fi rezolvat o problemă esențială în cazul Pământului timpuriu. Oamenii de știință consideră faptul că soarele a fost mai activ la începutul vieții sale, eliberând de până la 100 de ori mai multe particule solare decât în prezent. Acest lucru ar fi trebuit să separe Pământul de atmosfera sa, urmând ca existența viețuitoarelor să fie imposibilă. În schimb, viața pe Pământ a prosperat, prin intermediul câmpului magnetic al Lunii.
Prelevarea unor mostre de rocă lunară de la polii săi, ar putea dezvălui dacă acest model este unul corect. În aceste locații, particulele din atmosfera Pământului, precum azotul, ar fi trebuit să traverseze câmpului magnetic al Lunii și să lovească solul, unde ar putea fi detectabile și în prezent.
Confirmarea acestui model ar putea avea implicații în căutarea vieții, dincolo de sistemul nostru solar. „Dorim să începem căutarea unor exoplanete terestre care prezintă sateliți naturali. Dacă sateliții sunt de dimensiuni mai mari, aceștia ar fi putut produce același tip de efect protector”, a declarat Green.
