Acasă Gadget-uri CEASURILE INTELIGENTE PENTRU CURSELE DE MARATON

CEASURILE INTELIGENTE PENTRU CURSELE DE MARATON

160
0
(c) Getty Images/Westend61

Plănuiești să participi în cadrul unui maraton de alergat? Prin intermediul unui ceas inteligent, un nou mod de analiză a datelor vă poate dezvălui performanțele posibile pe care le puteți obține în cadrul maratonului.

„Predicția performanței unui maraton de alergat este foarte dificilă”, a declarat Thorsten Emig, din cadrul Centrului Național Francez pentru Cercetare Științifică (CNRS), însă acesta, împreună cu echipa sa de cercetare au dezvoltat un model matematic precis pentru a realiza acest lucru.

În prezent, majoritatea ceasurilor inteligente estimează cel mai ridicat nivel al consumului de oxigen, atins în regim de efort maxim (VO2 max), prin intermediul măsurării ritmului cardiac, și utilizează această estimare pentru a prezice timpul de efectuare al unei curse de alergat. În acest sens, utilizarea unui singur parametru nu oferă o predicție foarte precisă și poate conduce la erori de până la 20%, a afirmat Emig.

Tot acesta a declarat următoarele: „Aceste erori sunt foarte mari. Un timp de maraton cu 20% mai rapid ar putea face diferența dintre un ritm de alergat de 4 min/km, comparativ cu 5 min/km. Iar în acest caz timpul contează foarte mult”.

În schimb, modelul matematic al echipei de cercetare utilizează datele noului ceas inteligent pentru a calcula doi parametri fiziologici: viteza alergătorului la o absorbție maximă de oxigen și rata la care acesta își pierde forța în timpul unei curse. Primul parametru se află în strânsă legatură cu valoarea VO2 max a alergătorului, în timp ce al doilea se referă la rezistenta acestuia.

Cercetătorii și-au testat modelul teoretic utilizând datele obținute prin intermediul ceasurilor inteligente, în cazul a aproximativ 14.000 de alergători, variind de la alergători în scop recreațional la sportivi de elită. Efectuând calculul celor doi parametri fiziologici, aceștia au reușit să prezică timpii de maraton ai alergătorilor în scop recreațional, fiind în medie, cu o eroare de până la 10% din timpul lor real și cu mai puțin de 5% în cazul sportivilor de elită.

„Aceasta reprezintă o predicție foarte bună privind timpul de efectuare a unei de curse maraton. De asemenea, această predicție este influențată de numeroase date, pe care ceasul inteligent nu le ia în considerare, precum schimbările de altitudine, tipul de teren și condițiile de mediu”, a declarat Łukasz Małek din cadrul Institutului Național de Cardiologie din Varșovia, Polonia.

Małek susține faptul că previziunile mai realiste privind timpul de efectuare al cursei, ar putea ajuta în mare măsură. Totodată, acestea pot ajuta alergătorii să-și planifice mai bine antrenamentul și pot reduce un potențial risc de suprasolicitare. „În acest fel se poate limita riscul de apariție a unor incidente, care pot pune viața în pericol, acestea fiind mai susceptibile să apară în timpul eforturilor suprasolicitante, în special în cazul sportivilor ce vor să-și depășească condiția fizică”, a declarat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.