Acasă Transporturi PRIMUL TREN CU HIDROGEN DIN MAREA BRITANIE

PRIMUL TREN CU HIDROGEN DIN MAREA BRITANIE

1564
0

Sindicatele de transport feroviar din Marea Britanie au solicitat producția în masă a trenurilor ecologice, în urma testelor efectuate asupra liniilor principale.

Primul tren alimentat cu hidrogen, din Marea Britanie, urmează să fie pus în funcțiune pe liniile ferate principale, pe măsură ce secretarul de transport se pregătește să dezvăluie o nouă tehnologie ecologică.

Pe data de 30 septembrie 2020, Grant Shapps, secretar de stat al transportului din Marea Britanie, a vizitat comitatul Warwickshire, locul de unde locomotiva alimentată cu hidrogen va fi pusă în mișcare pe rețeaua principală.

Spre deosebire de trenurile diesel, cele alimentate cu hidrogen nu emit gaze nocive, utilizând în schimb hidrogen și oxigen, pentru a produce electricitate, apă și căldură.

Oficialii Departamentului pentru Transport (DfT) au declarat faptul că noua tehnologie va fi disponibilă până în anul 2023, pentru modernizarea trenurilor actuale în funcțiune, ajutând la decarbonizarea rețelei feroviare și la îndeplinirea obiectivului de a înceta producerea vehiculelor alimentate cu motorină, din rețeaua de transport în comun, până în anul 2040.

Primele trenuri, cunoscute sub numele de Hydroflex, au fost susținute financiar cu ajutorul unei subvenții, în valoare de 750.000 de lire sterline, din partea DfT, următorul pas fiind dezvoltarea infrastructurii rețelei feroviare, timp de doi ani, și investiții de peste 1 milion de lire sterline, atât din partea companiei Porterbrook, un producător major al materialului rulant britanic, cât și a Universității din Birmingham.

Porterbrook susține faptul că trenurile destinate transportului în comun vor începe să fie produse, pe măsură ce colaborează cu Universitatea din Birmingham, pentru a dezvolta un modul alimentat cu hidrogen și o baterie care poate fi montată sub tren, oferind mai mult spațiu pentru pasageri.

„Sunt încântat să pot anunța intenția noastră de a începe producerea trenurilor Hydroflex, creând primul tren care poate fi alimentat prin două moduri, cu electricitate sau hidrogen, generând oportunități semnificative pentru lanțurile de aprovizionare din Marea Britanie ”, a declarat Mary Grant, director executiv din Porterbrook.

Mick Cash, secretar general al Uniunii Naționale a Lucrătorilor Feroviari, Maritimi și de Transport, a solicitat producerea viitoarelor trenuri cu hidrogen în Marea Britanie, pentru a ajuta la redresarea economică în urma pandemiei de coronavirus.

„Extinderea capacității de producție a trenurilor cu hidrogen din Marea Britanie, ar putea sprijini decarbonizarea sectorului transporturilor și redresarea noastră economică, în urma daunelor provocate de către virusul SARS-CoV-2. Este absolut vital ca toată fabricarea să se desfășoare pe plan intern”, a adăugat acesta.

„Investițiile guvernamentale din Marea Britanie, în sectorul producției feroviare, ar crea noi locuri de muncă și ar stimula economia ca parte a redresării noastre ecologice .”

Între timp, Asociația Personalului Salariat pentru Transport a făcut presiuni asupra Guvernului, pentru restabilirea planurilor sale de electrificare privind liniile ferate din țară, dacă se dorește realizarea unei rețele de transport ecologice.

DfT speră faptul că modernizarea căii ferate va permite mai multor rețele de transport să adopte combustibilul ecologic.

Din valoarea totală de 23 de milioane de lire sterline, a programului „hidrogen pentru transport”, 6,3 milioane de lire sterline vor finanța o stație de alimentare cu hidrogen verde și 19 vehicule alimentate cu hidrogen, pentru colectarea deșeurilor din Glasgow.

În ianuarie 2021, va fi publicat un plan detaliat al acestui program, care va deschide calea pentru explorarea modului în care hidrogenul „verde” ar putea alimenta autobuzele, vehiculele pentru marfă, navele maritime și avioanele, precum și vehiculele feroviare, a adăugat un purtător de cuvânt al Palatului Whitehall.

De asemenea, după dezvoltarea celei mai mari stații de alimentare cu hidrogen din lume, în Valea Tees, secretarul transporturilor a anunțat intențiile de a transforma această regiune într-un așa-numit „hub de transport cu hidrogen”.

Aceasta va reuni reprezentanții din mediul academic, industrial și guvernamental pentru a conduce planurile Marii Britanii de a adopta utilizarea hidrogenului ca și combustibil alternativ, cu ambiția de a crea sute de locuri de muncă, a confirmat DfT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.