Acasă Știri 6 DINTRE CELE MAI INTERESANTE JOBURI DIN DOMENIUL ȘTIINȚEI

6 DINTRE CELE MAI INTERESANTE JOBURI DIN DOMENIUL ȘTIINȚEI

250
0

Vă gândiți să studiați în domeniul științei la universitate, dar nu sunteți sigur ceea ce vreți să faceți după absolvire? Iată selecția noastră dintre cele mai interesante cariere în domeniul științei chiar în momentul actual.

1. Vânător de furtuni

Gerd Masselink este profesor de geomorfologie costieră în cadrul Universității Plymouth.

„Unii oameni consideră că suntem ca vânătorii de tornade din filmul Twister. Urmărim prognoza meteo pentru furtuni mari, care au loc în largul oceanului, apoi mergem și măsurăm impactul furtunii asupra coastei.”

„Conducem quad-uri echipate cu GPS pe plajă, astfel încât să îi putem reconstrui forma. Utilizăm drone dotate cu GPS, pentru cartografierea dunelor și lansarea sondelor de pe bărci, pentru cartografierea părții de plajă care se află sub apă. Facem toate acestea înainte și după furtună, astfel încât să putem vedea cum se modifică lucrurile în urma furtunii.

© Alamy

„Este nevoie de un echipaj, care să fie format din cinci sau șase persoane în câteva zile. Colectarea datelor este distractivă, însă apoi trebuie să analizăm datele, deci facem și o mulțime de simulări computerizate. Este o muncă destul de importantă. Impactul furtunilor va crește odată cu schimbările climatice, așa că trebuie să înțelegem efectul pe care îl au furtunile asupra coastelor țărmurilor.”

2. Cercetător de corali

Doctorul Leanne Hepburn este om de știință marin din cadruk Universității din Essex.

„Există organisme care construiesc recifuri, precum coralii și unele alge, dar și organisme care descompun recifurile, precum peștii-papagal și bureții care corodează corali. Studiem recifurile din Indonezia, Seychelles și Golful Persic și analizăm diferențele dintre producția de recifuri și eroziune. De exemplu, ne îngrijorează faptul că dacă nivelul mării crește și eroziunea depășește producția, unele recifuri ar putea să se înece, în mod eficient. Mergem în excursii în fiecare an și formăm echipe de scafandri locali, care să ne ajute în atingerea acestui obiectiv. Măsurăm totul, de la calitatea și temperatura apei, până la complexitatea coralilor și numărul de pești-papagal”.

© Getty Images

„În general, îmi place să fiu sub apă. Să nu credeți că noi colectăm doar informații din mediul acvatic, ci încercăm să găsim modalități de a traduce aceste date în politica și managementul științific. Optimismul oceanului este cu adevărat important. Este singurul mod prin care vom avea un impact și ne vom asigura că reducem la minimum degradarea viitoare a recifurilor noastre de corali.”

3. Robotician

Doamna profesor Sanja Dogramadzi conduce Grupul de Robotică pentru Sănătate din cadrul Laboratorului de Robotică Bristol.

„Lucrez ca parte a unei echipe multidisciplinare, pentru a proiecta și construi roboți inteligenți, care pot rezolva probleme clinice. De exemplu, atunci când pacienții care suferă de cancer fac radioterapie, trebuie să rămână nemișcați, astfel încât tratamentul să fie administrat exact în locul potrivit.

„Inevitabil, pacienții se mișcă, deoarece suprafața pe care trebuie să se întindă este foarte incomodă. Am realizat o suprafață confortabilă și moale pe care se pot întinde pacienții, care detectează mișcarea și avertizează medicul, astfel încât acesta să poată repoziționa pacientul. De asemenea, lucrăm la un alt sistem de stabilizare a pacientului, astfel încât, dacă acesta se mișcă, va fi repoziționat automat.

© Shutterstock

„Este foarte stimulant să lucrezi cu oameni din medii diferite, precum medici, pacienți, ingineri, fizicieni și tehnicieni și să creezi dispozitive care sunt eficiente. Creăm concepte noi, rezolvăm probleme și învățăm ceva nou în fiecare zi.”

4. Colector de venin

Paul Rowley este herpetolog în cadrul Școlii de Medicină Tropicală din Liverpool.

„Cum colectezi veninul unui șarpe? Cu multă grijă! Sunt singura persoană din Marea Britanie care extrage, în mod obișnuit, veninul șerpilor. Slujba mea constă în a hrănii, curăța, îngriji și extrage veninului a 50 de specii de șerpi din colecția noastră, zilnic, printre care mamba, cobra, șerpele cu clopoței și vipera Echis leucogaster.

Pentru a colecta veninul, imobilizăm corpul șarpelui și îi prindem ușor capul. Șarpele mușcă un vas Petri plasată în fața acestuia, comprimând glandele veninoase pentru a scoate veninul. Mușcăturile acestor șerpi pot provoca invaliditate pe termen lung, chiar și moarte, tocmai de aceea veninul este utilizat pentru a produce anti-veninuri specifice.”

© Alamy

„Unul dintre veninurile pe care le-am colectat a fost utilizat pentru crearea unui anti-venin, care a salvat 20.000 de vieți în Africa Subsahariană. Acest job îmi oferă o satisfacție foarte mare, știind că are un impact așa puternic asupra vieții oamenilor.”

5. Om de știință în Antarctica

 Alex Burton-Johnson este doctor geolog pentru British Antarctic Survey.

 „Totul se ridică la nivelul marii excursii. Odată la doi ani, ajung să petrec câteva luni în partea de jos a Pământului. Zbor către stația științifică a Antarcticii, într-un avion Twin Otter, care se aseamănă cu un Land Rover cu aripi. Acolo mă întâlnesc cu ghidul meu de teren, un alpinist bine antrenat, care se ocupă de siguranță și logistică.

De cele mai multe ori, încărcăm snowmobilele și săniile cu alimente și echipamente și apoi ne îndreptăm către locul de cercetare, care poate fi la sute de kilometri distanță. Trăim împreună în același cort, pentru următoarele două luni. Scopul meu este de a cartografia zona din punct de vedere geologic.”

© Getty Images

 „În fiecare zi, ieșim, urcăm munții, ne îndepărtăm de stânci, colectăm și analizăm mostre. Încercăm să aflăm cum s-a format Antarctica. Cel mai bun lucru este că poți explora aceste peisaje uimitoare, pe care oamenii nu le-au mai văzut până acum.”

6. Vulcanolog

Emma Liu este doctor vulcanolog în cadrul Universității College din Londra.

„Studiez chimia gazelor emise de către vulcani, deoarece ne ajută să înțelegem „instalațiile” de sub ei și să prevăd când ar putea să erupă. Nu este întotdeauna posibil sau sensibil să colectăm probe direct din vulcani, așa că am utilizat drone care utilizează raze lungi de înălțime.

„Acum putem colecta măsurători și probe de la distanță, în condiții de siguranță. Munca mea mă conduce în locuri uimitoare. Am fost în Papua Noua Guinee de patru ori anul trecut. Am descoperit faptul că vulcanul Manam eliberează cantități uriașe de dioxid de carbon.”

© Alamy

„A fost un privilegiu să lucrez alături de comunitățile locale. Au fost la fel de fascinați de noi și de dispozitivele noastre strălucitoare, ca și noi de cultură lor frumoasă. De asemenea, cred că am lăsat o impresie de durată, deoarece după plecarea noastră, aceștia și-au înființat propriul Comitet de pregătire în caz de dezastre comunitare, pentru a face față viitoarelor pericole vulcanice. A fost minunat să văd și să aud despre proiectul acestora.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.