Acasă Inginerie medicală TESTUL DE SÂNGE CARE DETECTEAZĂ CANCERUL

TESTUL DE SÂNGE CARE DETECTEAZĂ CANCERUL

72
0

Testul numit PanSeer este capabil să detecteze cancerul gastric, esofagian, intestinal, pulmonar și hepatic, cu patru ani înainte de apariție, comparativ cu metodele convenționale de diagnostic, cum ar fi testele imagistice sau biopsiile.

Concluziile oamenilor de știință au fost publicate în revista Nature Communications. Acestea ar putea ajuta la identificarea persoanelor cu risc ridicat de a dezvolta un tip de cancer. Rezultatele trebuie să fie validate și de studii mai complexe.

Kun Zhang, profesor în cadrul Universității din California, San Diego și unul dintre autorii studiului, a declarat: „Scopul final ar fi efectuarea unor teste de sânge, ca acesta, în timpul verificărilor de sănătate anuale. Importantă este testarea imediată a persoanelor cu risc mai mare, pe baza istoricului familiei, vârstei sau a altor factori de risc cunoscuți”.

Autorii au analizat probele de plasmă a unui număr de 605 de persoane care nu au prezentat niciun simptom al bolii, dintre care 191 au fost diagnosticate ulterior cu cancer. De asemenea, ei au analizat un număr suplimentar de 223 de pacienți diagnosticați cu cancer, care a implicat 200 de probe tumorale cerebrale și probe de țesut normal din jurul lor.

Echipa a dezvoltat un test, care a fost capabil să detecteze cancerul pentru un procent de 95% dintre participanții care nu au prezentat simptome în momentul în care le-au fost colectate probe de țesut, fiind ulterior diagnosticați cu diferite tipuri de cancer.

Tehnica presupune depistarea semnelor ce indică celule canceroase, bazate pe niveluri foarte mici de ADN tumoral, care circulă în sânge.

În ultimii ani, testele de sânge pentru detectarea cancerului au devenit obiectul de studiu a numeroase studii științifice, deoarece oferă o modalitate de analiză a pacienților, fără a fi nevoie de o intervenție chirurgicală invazivă.

Cercetătorii susțin faptul că munca lor este unică, deoarece au avut acces la probe de sânge din partea unor pacienți care erau asimptomatici, ceea ce le-a permis să dezvolte un test care „poate găsi dovezi ale existenței celulelor canceroase mult mai devreme față de metodele convenționale de diagnostic”.

Oamenii de știință au precizat că sunt necesare și alte studii, la scară largă, pentru a confirma potențialul testului de depistare precoce al cancerului.

Cercetătorii au afirmat: „Aceste rezultate demonstrează faptul că tumorile maligne pot fi detectate prin intermediul metodelor neinvazive, cu patru ani înainte de standardul actual de îngrijire”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.