Acasă Spațiu și Astronomie „STEAUA MONSTRU” DISPARE FĂRĂ URMĂ

„STEAUA MONSTRU” DISPARE FĂRĂ URMĂ

3355
0

Astronomii au observat o „stea monstru” dispărând misterios în întuneric, într-o galaxie din apropiere.

O explicație intrigantă poate fi aceea că steaua s-a prăbușit într-o gaură neagră, fără a exploda ca o supernovă strălucitoare.

Situată la mai mult de 70 de milioane de ani lumină distanță, în constelația Vărsătorului, această stea făcând parte din galaxia Kinman Dwarf. Oamenii de știință nu sunt siguri de ce steaua nu mai poate fi văzută, dar consideră că pot exista două explicații.

Prima se referă la faptul că steaua a devenit mai puțin luminoasă și este parțial întunecată, iar cea de-a doua, mai interesantă, susține că steaua s-a prăbușit într-o gaură neagră, fără să explodeze ca o supernovă strălucitoare.

Andrew Allan, student doctorand în cadrul Colegiului Trinity din Dublin, Irlanda, care a condus cercetarea, a lansat ipoteza prin care presupune că steaua s-a prăbușit și a dispărut în mod misterios, „aceasta ar fi prima detectare directă a unei astfel de stele monstru, care a dispărut în acest mod”.

Acesta a adăugat următoarele: „ar fi complet neobișnuit ca o stea atât de mare să dispară fără să producă o explozie de supernovă strălucitoare.”

Cercetătorii au folosit telescopul Observatorului European (VLT), situat în deșertul Atacama din Chile, pentru a observa steaua.

La 75 de milioane de ani-lumină cercetătorii au putut să confirme prezența stelei, examinând datele care au scos la iveală semnătura chimică unică. Aceștia au menționat faptul că, între 2001 și 2011, oamenii de știință au găsit dovezi ale unei stele „de lumină albastră variabilă”, care este de 2,5 milioane de ori mai strălucitoare decât Soarele.

Variabilele albastre luminoase sunt stele instabile, predispuse la explozii uriașe de-a lungul vieții. Cu toate acestea, în 2019, astronomii nu au mai putut găsi semnăturile stelei.

Allan a declarat următoarele: „am fost surprinși să aflăm că steaua a dispărut!”

Galaxia Kinman Dwarf, situată la aproximativ 75 de milioane de ani lumină de Pământ © NASA / ESA

De asemenea, profesorul Jose Groh de la Colegiul Trinity, din Dublin și unul dintre autorii studiului, a afirmat faptul că „am putea detecta una dintre cele mai mari stele ale universului local care trece ușor în noapte”.

Cercetătorii au declarat faptul că sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege ce s-a întâmplat de fapt cu această stea. Aceștia adăugând și faptul că, dacă steaua s-ar prăbuși într-o gaură neagră, fără a produce o explozie de supernova, ar fi „un eveniment rar”, întrucât „înțelegerea noastră actuală a modului în care stelele masive dispar, precum cele care își încheie viața într-o supernovă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.