Acasă Sănătate OLANZAPINA POATE AJUTA PACIENȚII CU CANCER

OLANZAPINA POATE AJUTA PACIENȚII CU CANCER

140
0

Charles Loprinzi, oncolog în cadrul clinicii Mayo, a fost autorul principal al acestei lucrări. El a realizat-o în colaborare cu Rudolph Navari, directorul Universității din Birmingham, Alabama.

„Majoritatea oamenilor consideră faptul că, în special pentru pacienții cu cancer, care trec prin chimioterapie, ei prezintă frecvent stări de greață și vărsături”, explică doctorul Loprinzi. Cu toate acestea, există un număr mult mai mic care consideră faptul că pacienții cu cancer avansat au, de asemenea, probleme semnificative cu greața și vărsăturile, care nu au legătură cu chimioterapia.

Loprinzi și Navari au preluat o serie de cercetări cu privire la greață și vărsături, pentru cazurile în care pacienții au cancer avansat, care, însă, nu au legătură cu chimioterapia. Astfel, cei doi au decis să efectueze un studiu clinic.

Împreună cu alți colaboratori, au efectuat un studiu, utilizând metoda placebo pe un număr de 30 de pacienți cu cancer avansat, care nu au primit recent chimioterapie sau radioterapie, dar au avut probleme substanțiale cu greața și vărsăturile. Cercetătorii au administrat zilnic pacienților aleși aleatoriu o doză mică de olanzapină sau un placebo. Nici participanții la studiu, nici doctorii acestora nu au știut ce tip de medicament au primit.

Înainte de a începe tratamentul medicamentos, în prima zi a studiului, participanții și-au evaluat greața din ultimele 24 de ore pe o scară de 0 la 10, 0 însemnând că nu au nicio senzație de greață, iar 10 fiind maximul. Participanții au continuat să-și evalueze senzația de greață în fiecare zi, la aceeași oră, pe toată durata studiului.

Atunci când studiul s-a încheiat, echipa de cercetare, a observat faptul că toți cei 30 de participanți au avut parte de senzații de greață, cuprinse între 8 și 10 în prima zi a studiului. După o zi și o săptămână, la cei 15 pacienți care au primit un placebo, acestea au rămas constante. În schimb, în cazul celor 15 pacienți care au primit olanzapină,cifra a scăzut la 2, respectiv 3 din 10, după numai o zi, iar după o săptămână, acestea erau cuprinse între 0 și 3. Prin urmare, acești pacienți au raportat mai puține vărsături, un apetit crescut și o bună stare de bine. Nu au fost observate evenimente adverse, raportate de către pacienții participanții la studiu care au primit olanzapină.

„Administrarea a 5 miligrame pe zi de olanzapina, timp de șapte zile, a îmbunătățit semnificativ calitatea vieții pacientului, fără a avea efecte secundare”, susține Navari. „Ca medicament generic, acesta este, de asemenea, relativ accesibil, o aprovizionare pentru o lună costând aproximativ10 – 15 dolari.”

„Ghidurile actuale pentru gestionarea grețurilor și vărsăturilor la pacienții aflați într-un stadiu avansat al cancerului, nu au indicat în mod specific faptul că un medicament este în mod substanțial mai bun decât alte medicamente”, declară Loprinzi. Cu toate acestea, credem ca rezultatele actuale pot fi privite ca o mai buna practica în vederea tratării grețurilor și a vărsăturilor pentru pacienții diagnosticați cu cancer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.